Surprinsă într-un moment intim, carnal – flagrant organizat, cu ibovnicul volatilizat în mod suspect –, femeia aceasta e luată pe sus și azvârlită la picioarele lui Isus ca o zdreanță. Se știe vinovată, înțepată de zeci de priviri și tace. Tace chitic, dar inima-i stă ca pe ace, până când Isus, căruia părea să nu-I pese de soarta ei…
… deschide gura pentru a-i arăta că acuzatorii ei dispăruseră ca prin minune (o altfel de minune făcută de Isus). Cele mai importante cuvinte pe care le-a auzit în toată viața ei i–au fost adresate de Isus: „Nici Eu nu te osândesc” (Ioan 8:11).
Citim printre rândurile istoriei acestei adulterine despre un Dumnezeu care judecă altfel. Singurul care avea dreptul să dea cu piatra a ales să-i dea o nouă șansă.
[…] Dumnezeu era întrebarea. Să știi un lucru: sunt și pietre pe care El nu le ridică (Ioan […]
[…] of story. Parcă, parcă Îl vezi și pe Isus prins la-nghesuială cu „afacerea adulterinei”. El însă a privit atent, a văzut care era cutia și le-a tras viclenilor o lovitură mai ceva […]