ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro

+11

Alerg. Nu în fiecare zi. Nu de performanță. Dar alerg 5K, 10, 15, 21.1… De ce alerg? De ce scriu despre asta? Ca să arăt o altă față a dezvoltării personale, din partea transpirată și gâfâindă a realității. Cea care nu se măsoară în like-uri.

Cu ani de zile în urmă, pe când lucram la traducerea cărții Idei Creative, am ajuns la capitolul despre mișcare și activitate fizică. Și, în timp ce ochii și degetele și tastatura zburdau de mai mare dragul, mintea mi-a fugit la faptul că eu ședeam pironit la computerul acela de câteva ore. Adică îi învățam pe alții să facă, iar eu nu făceam. Ptiu… fățarnice!

În altă ocazie, deși mă știam vegetarian de destul de mulți ani, IMC-ul mi-a ieșit nașpa. Jenant adică. Oricât aș da vina pe aparatul de verificare, situația mi-a atras atenția. Mă crezi, că poate și tu mai sugi burta în poza de la vreo nuntă (come on, smile!). Or mai fi fost și altele, dar pe-astea mi le amintesc mai clar.

În cel mai pur zig-zag și up-and-down, am reușit să nu reușesc mare lucru. Cu toții avem heirupisme în care azi mutăm munții, iar în două zile cădem de febră (musculară). Ca Petru pe ape. Acuma, ca să nu crezi că scriu degeaba, spun tare: pot să stau în cap, înot ca peștele, (cred că mai) pot să fac un pod sau un șpagat, dovedesc câteva zeci de flotări, un plank de câteva minute etc. Iar când joc volei, sunt insuportabil de viu și gălăgios. Dar câștigăm.

Într-o altă zi cu (un)soare, tanti Steliana (n-ai cum să n-o cunoști) mi-a zis pe șleau, cum îi stă bine unei mame iubitoare: „Bă, fi-miu, ce te-ai îngrășat!” Nasol moment, mai de răscruce (de-aia l-am pus în formatul neacademic al dialogurilor autentice, personale). Eu zic că nu eram gras, dar cântarul avea altă părere. Burta era păcătoasa (ca la tine?!). Am tăiat masa de seară. Sistematic, religios chiar, supărându-i pe unii. Până în ziua de azi mănânc doar două mese pe zi, și asta înainte să aflu de post intermitent și alte de-astea. Au apărut curând două găuri în plus. La curea. Deci dădea roade. Plus flotări și alte stresuri de navetist. Am dat jos 10 kg.

Dar parcă scriam de alergare, mișcare, nu? Da. Însă oricine citește despre slăbire, sport, sănătate nu are cum să nu dea de aceste alte două lucruri. Adevărate meme: mâncarea și motivația. Fără ele ești pierdut. (Mai citește o dată!) Ce bagi în gură și ce bagi în minte e crucial. Te cred, că nici eu n-am crezut.

Când am ajuns în Irlanda, acum patru ani, s-a mai schimbat ceva. Aici multă lume aleargă. Multă. Și mult. Au, desigur, alte păcate… Am citit un raport al Irish Cancer Society care indica cinci cauze majore ale cancerelor. Pe două nu le aveam în apucături (fumat, băut de alcool), vreo una-două erau chestii de moștenire genetică sau altceva așa…, mai la soartă. Iar alte două (știu, sunt mai mult de cinci) erau lucruri care țineau de alimentație și de exercițiu fizic. Am uitat să zic, dar știi că sunt adventist. Eram deci premiant la unele și discret la altele.

Așa că am zis „gata!” (de la amvonul bisericii).

Mi-am cumpărat încălțări, un trening și hai la fugă. De ce fuga? Că e ieftină (nu am plătit niciodată la sală). Că alerg întotdeauna numai în aer liber. Că îmi (a)duce sângele peste tot. Că altfel sunt destul de sedentar. Că mă relaxează… (Claudia nu crede asta în ruptul capului). Pe scurt, iată jumătate din cele 100 de motive pe care le am.

Ceva nu am: nu am competitori („Iar se dă mare ăsta!”).

Stai, nu înseamnă că sunt atât de bun. Ci doar că mi-am impus să nu am competitori. Îl urmăresc pe marele Kipchoge (poate nu știi, dar a bătut maratonul în sub 2 ore; Eliud e fenomen, subiect de documentar). O fac însă așa cum îl urmăresc pe apostolul Pavel prin Fapte și Epistole. De departe, cu profundă admirație, ciupind vreun secret, furându-i măcar marca de la pantofi.

Competitorii mei sunt doar doi. Eu sunt primul. Deci mă străduiesc după personal best-uri. E cea mai mare satisfacție a alergării. Nu, nu-mi iese mereu. De fapt…, cam rar și poate tocmai de-aia rămâne perpetua provocare. Număr și-nainte, și-napoi în cadența propriilor pași, în lupta cu aplicația de pe ceasul nelipsit de la mână. Apropo, alerg întotdeauna singur. Uneori am căști în urechi, ascultând câte un seminar al unui maestru în teologie. Dacă pierd la fugă, măcar la nivel de idei tot mă întorc mai câștigat.

Iar al doilea competitor al meu e media la nivel mondial. Nu recordul, ci media. Dau un exemplu, dacă media la 10K este de 56 de minute, iar eu (o să mai) scot sub 50 de minute, înseamnă că nu sunt chiar de lepădat. Adică îi mai și ajut pe alții, că ridic și eu standardul colea, cu o strelice. Circumstanțe atenuante: vârsta. Am prefixul la cifra 4, iar sufixul îi suflă-n ceafă.

Așadar, alerg. De drag!

În general dimineața, înainte de a-mi începe munca (nici eu n-am timp). Alteori, dacă plouă, aștept un soare. Distanța parcursă e rotundă, 5K cel mai puțin. E jumătatea aia de oră din reclama „pentru sănătatea dvs. faceți mișcare cel puțin…” Duminică dimineața e mereu mai mult: 10, 12 sau chiar 15K.

Da, am izbutit și un semi-maraton (21.1K). Singur, așa, pentru mine, ca să știu că pot. Le-am spus câtorva; m-am lăudat cu smerenie. Apoi am șters postarea! Și l-am mai alergat de câteva ori, ca să fiu sigur că nu e nici vedenie, nici minune.

La maraton nu mă bag; încă. E bine să mai lași ținte, să nu crezi că biruiești tot. Spre exemplu: încă am un sweet tooth, dentista nu l-a găsit. Încă am lupte uneori să închei șireturile și să o iau din loc. Încă citesc cu nevrednicie textul de unde e luat titlul, 1 Corinteni 9:24-27. (Fă-ți un bine și motivează-te să-l citești!)

„Habar n-ai câte afli despre tine când alergi.” (So say the runners.)

P.S. Am scris altfel azi. Un dram de mushtar despre dezvoltarea personală, cu o țintă bine știută: înainte! Te prinzi să scrii și tu povestea unui urcuș al tău? În orice domeniu ar fi. Să creștem cu tine.

+11
Distribuie
Articol semnat de
Christian Sălcianu

Cristi este un scorpion convertit, pasionat de Biblie. ESTJ, a făcut militărie în liceu, dar și-a luat gradele în teologie și litere. Pastor în Dublin, se califică în servant leadership la locul de muncă. Scrie, aleargă. O iubește pe Claudia. Și pe Iris.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Christian Sălcianu