ceva înfricoșat, nemaiștiut
e-n tăcerea pe care cântecele noastre
n-o pot clinti nicicum din loc
este acolo
nevăzut, dar nu ascuns
tremurăm în gălăgia noastră
ca-ntr-o peșteră umedă și rece
la gândul că tăcerea
e palatul unui cuvânt
care se rostește
singur
doamne, tu ne zâmbești
din taină