ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

„Credință” cât muntele!

+10

Hristos a zis că, dacă am avea credință cât un bob de muștar, am putea muta munții din loc. Totuși, nicicând în istoria omenirii n-a fost mutat astfel vreun munte, fiindcă rostul credinței nu e să schimbe geografia.

Gândește-te un pic la Moise! Îl văd la Marea Roșie într-o situație de criză. Poporul, prins între forțele armate egiptene și mare, pune presiune asupra lui. Moise dovedește credință, îndemnându-și conaționalii să stea liniștiți. Dumnezeul care făcuse minuni extraordinare în Egipt avea cu siguranță o rezolvare pentru criza aceea, chiar dacă Moise nu o știa încă.

Îl văd însă pe Moise într-o altă situație de criză (Numeri 20:7-13). Presiunea vine și acum dinspre mulțimea însetată și rebelă. Au trecut patruzeci de ani de la scena anterioară. Moise poartă cicatricele experienței. La fel și toiagul său. De data asta, lui Moise i se pare că e un fel de partener al lui Dumnezeu (sau un locțiitor al Său pe Pământ). Se dovedește arogant, iar costul aroganței va fi mare.

Hotarul dintre credință și aroganță este atât de subțire, încât, uneori, doar Dumnezeu poate să-l vadă. Omului i-e dificil să le deosebească, deoarece ambele folosesc retorici similare. Și credința, și aroganța citează din Biblie.

Ambele se manifestă în stări de urgență, în crize, în momente de presiune. La suprafață, par identice. Dar, în miez, sunt diferite.

Aroganța creștinului e un fel de… exces de credință, o „credință” cât un munte, care nu poate clinti din loc nici măcar un bob de muștar.

Creștinismul are destui aroganți care stau pe genunchi sau cu Biblia în mână. Ei par să știe dinainte ce și cum va face Dumnezeu, ce aprobă și ce nu aprobă El și, mai ales, ce ar trebui să facă alții. Când își văd aproapele căzut în depresie sau lovit de boală, îl ceartă pentru că nu se încrede suficient în Dumnezeu, îl mustră că s-a dus la psiholog sau la medic în loc să se ducă la Tatăl din ceruri, ca și cum aceștia s-ar exclude reciproc.

Dumnezeu ar putea să facă personal minuni pentru oricine. Totuși, de cele mai multe ori, pentru cel căzut între tâlhari face minunea prin samariteni miloși. Pentru bolnavi, prin medici pricepuți. Pentru diverși…, prin constructori experimentați, prin profesori dedicați, prin muzicieni pasionați, prin scriitori înzestrați. Doar arogantul își imaginează că totul trebuie să fie mană căzută din cer.

Deghizată în mantaua credinței, aroganța ia decizii în locul lui Dumnezeu. Vorbește (netrimisă) în numele Lui și îi aduce Evangheliei deservicii majore. O vezi la creștinii care cred că au răspunsul corect în orice situație. O întâlnești la cei care cred că citarea unui verset anume e răspunsul clar din partea lui Dumnezeu pentru orice criză.

Însă credința autentică nu e o paradă absurdă cu versete și citate atârnate de grumaz. Spre deosebire de aroganță, care „știe” deja voia lui Dumnezeu, credința spune atât: „Facă-se voia Ta!”

Aroganța e ca fariseul care Îi trimite lui Dumnezeu CV-ul și-I cere să semneze cecul. Credința e ca vameșul care se simte neputincios înaintea Lui.

Arogantul Îl vede pe Dumnezeu ca simplu executant al soluțiilor sale. Credinciosul Îl privește ca pe sursă a unor soluții pe care nu le știe, dar pentru care se roagă.

Aroganța e a creștinilor care se cred atotștiutori. Credința, a creștinilor care se știu muritori, dependenți de Dumnezeu și, da, puținștiutori.

Nu spun că un creștin n-ar trebui să aibă certitudini. Spun doar că certitudinile lui trebuie confirmate de sus. Credința veritabilă nu face confuzie între cunoașterea unor lucruri despre Dumnezeu și cunoașterea lui Dumnezeu. În cantități infime – greutatea unui bob de muștar –, credința poate să mute munții. Doar că nu munții au nevoie de schimbare.

+10
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Florin Bică