ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Ce este îndoiala creștinului?

8+

„Membrii bisericii Y au dezamăgiri și îndoieli”, îmi spunea X într-o conversație. „Unii se întreabă dacă unele dintre lucrurile pe care le-au crezut sunt adevărate, ba chiar și dacă Dumnezeu există.” M-a lovit brusc imaginea aceasta… familiară.

Mă refer la imaginea contrastului, pe care l-am observat de multă vreme, dintre amvonul bisericii – unde strălucește adevărul, totul părând uns cu lapte, miere și amin – și colțul bisericii, unde aceiași care au cântat și s-au rugat mărturisesc șoptit că au, citez, „dezamăgiri și îndoieli”.

Poate că ai încercat și tu, în copilărie, să copiezi o ilustrație dintr-o carte… Puneai hârtia cu ilustrația pe geam, puneai hârtia albă peste ea și-apoi, orientându-te după originalul de dedesubt, încercai să copiezi desenul. Mai greșeai o linie, mai uitai un detaliu, dar ceva-ceva tot îți ieșea. S-ar spune că și în viața creștină e cam la fel. Tu ești hârtia albă așezată peste pagina de Biblie.

Creștinismul trăit la firul ierbii nu se suprapune exact cu cel oficial, dezbătut în comisii teologice și votat sub forma unor declarații și articole.

Apropo, ce este mai degrabă creștinismul – un set de idei, concepte și învățături teologice? Sau traducerea lor în viața de zi cu zi, după priceperea și gusturile fiecăruia?

La sol, descoperim un creștinism personalizat, adaptat preferințelor și nevoilor individuale. Îl folosesc ca ilustrație pe homo telephonicus, care își instalează opțiunile/aplicațiile care îi plac. Iar când se plictisește de ele, face un update. Caută ceva nou, o altă experiență, sau își schimbă telefonul. În cazul creștinului se petrece un lucru asemănător.

Creștinul migrează spre niște predicatori cu mai multă carismă, începe să citească autori creștini pe care altădată i-ar fi evitat și afurisit frățește, descoperă nuanțe teologice și practice noi, ba, cine știe, poate face chiar și pasul spre alte confesiuni creștine.

Ce m-a surprins în conversația cu X a fost media de vârstă a membrilor bisericii Y. Nu-s tineri, ci aparțin mai degrabă unei generații pe care o credeam puternic atașată de biserică. M-am înșelat deci.

Îndoiala poate lovi oricând, oriunde, pe oricine. L-a lovit cândva și pe Ioan Botezătorul. După ce L-a identificat corect pe „Mielul care ridică păcatul lumii”, a ajuns să se întrebe: „O fi sau n-o fi El cel ce trebuie așteptat?” (Matei 11:2-6).

Și tot îndoiala l-a prins în mreajă pe Toma, de i s-a dus faima ca „Necredinciosul” (Ioan 20:24-29).

Iar ca să fie trei (fiindcă știu că-ți plac numerele cu semnificație), zic și de Natanael, omul rugăciunii, cu inima curată, care se îndoia că ar putea ieși vreun lucru bun din Nazaret, darămite chiar Mesia (Ioan 1:45-51).

E de remarcat în tustrei cazurile nu doar puținătatea credinței acestor bărbați ai credinței, ci și deschiderea cu care Isus a răspuns îndoielilor pe care le aveau. „Măi băieți, aveți rezerve? Uitați-vă cu atenție la faptele Mele! Puneți mâna și pipăiți-Mă! Eu sunt. Veniți și vedeți!”

Îndoiala se strecoară – iată! – și-n „casele mari”. Un profet, un apostol, un neprihănit… Dacă și ei au avut dubii, oricine poate avea.

În biserică însă, îndoiala este privită ca o slăbiciune. E ceva rușinos deci… Îndrăznește să-i dai glas, și imediat te vor pune la colț monștrii sacri ai „adevărului”, înțepeniți de ani de zile în formule și teoreme, care știu la orice oră pe unde umblă Dumnezeu și care e „voia Lui pentru tine”!

Dar ar putea exista și o altă perspectivă – îndoiala ca dovadă a minții care sapă după răspunsuri, ca exercițiu de algebră teologică. Creștinul care se îndoiește poate fi un creștin care gândește, care pune întrebări, care caută. Uneori, cel care se îndoiește e mai viu decât cel care, când îl trezești cu-n bobârnac, începe să recite vorbe învățate pe de rost.

Ce este îndoiala creștinului? Nu știu să răspund pentru orice caz, dar sper că poate fi un ogor vechi în care Semănătorul să arunce iar sămânța. Nu te speria de propriile îndoieli! Uneori, îndoiala este glasul lui Dumnezeu care vrea să te trezească din nou la viață. Viață creștină, bineînțeles.

8+
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Florin Bică