ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Cele două iubiri

5+

Love is love. „Iubirea-i iubire.” Am văzut textul ăsta asumat de mai mulți în social media, în contextul nesfârșitelor dispute pe tema drepturilor minorităților sexuale. Și ce vrea să zică mottoul în cauză? Că iubirii nu i se pot pune limite, nici măcar pe temei religios. Că dacă o femeie vrea să se iubească cu dulăul ei (și să-l ia de… bărbat) sau două persoane de același sex să fie soț și soție, e decizia lor.

Just, până la un punct. Dacă Dumnezeu nu obligă pe nimeni să-L iubească pe El, nu obligă pe nimeni să iubească pe cineva anume.

Nu deschid aici o discuție despre drepturile minorităților amintite. Mă limitez la câteva observații generale despre iubire.

„Apostolii” de azi ai drepturilor LGBTQ+ le reproșează adeseori creștinilor că, prin faptul că își exprimă dezacordul privind relațiile ex-heterosexuale, calcă o poruncă anume a lui Dumnezeu. Despre ce poruncă e vorba?

„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Luca 10:27)

Nu-i mult de când, într-o dispută on-line, cineva îmi spunea că asta – iubirea aproapelui – e esența creștinismului, asupra căreia Biblia insistă de nenumărate ori (o, domnul meu, sunt atât de ușor de numărat, dacă asta vrei să numărăm).

Ceea ce progresiștii uită mereu să citeze este porunca-siameză ce o însoțește pe cea citată mai sus. Înainte de a fi scris: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, este scris: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău” (Luca 10:27). Iubirea de aproapele e intim legată de iubirea de Dumnezeu. Cele două merg mână în mână. Prima o face posibilă pe a doua.

Doar când Îl iubești pe Dumnezeu, acel „ca pe tine însuți” nu se confundă cu egocentrismul feroce, specific omului păcătos.

Înțeleg foarte bine de ce unora le e la îndemână (doar) porunca iubirii de aproapele. În ochii lor, aceasta pare un cec în alb. Poți iubi orice, pe oricine, oricum, oricând. Totul se rezumă la o așa-zisă iubire la fel de liberă ca hipiotul care aleargă gol pușcă prin centrul orașului.

Chiar dacă unii răstălmăcesc textul biblic, din ignoranță sau în lipsa credinței autentice, în fapt, iubirea e mai mult decât un banal fior. Iubirea implică luciditate și responsabilitate. (Uită-te la pruncul abandonat de mama biologică într-un sac de plastic, într-o pubelă, și spune-mi, privindu-mă în ochi, că biata făptură e rodul… iubirii).

Ideea că „iubirea e iubire” e contrazisă de afirmația „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:8).

Prima face din iubire un dumnezeu și rămâne deschisă opțiunilor personale, (per)versiunilor omenești. A doua dă orientarea unei împliniri a iubirii în limitele Celui ce este iubire și (adevăratul) Dumnezeu.

Cele două porunci – despre cele două iubiri – sunt o sinteză a legii lui Dumnezeu. Ele reprezintă vârful piramidei. Vrei să înțelegi cu adevărat ce înseamnă iubirea? Trebuie să cobori. Câteva trepte mai jos vei găsi Decalogul. Dintr-odată, cele două porunci se împart în zece brațe, iar de vei coborî și mai mult, fiecare braț se va despica în firicele mai mici, ilustrând aplicarea iubirii în contexte diverse. Chiar și în contextul… patului.

Când cineva îi cere creștinului să-și iubească aproapele ca pe el însuși, adeseori nu știe ce cere. Căci iubirea de aproapele începe cu iubirea de Dumnezeu.

5+
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Florin Bică