ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Cine a murit pentru tine?

13+

Cu niște ani în urmă, pe nu mai știu ce program din rețeaua de cablu TV, l-am văzut întâia oară pe Joel Osteen, marele teleevanghelist american, cu figură de star de soap opera și zâmbet rupt din reclama la pasta înălbitoare de dinți, încadrat de două creștine numai bune de ținut în poală ca să le vorbești de Isus. Yes, sir! Jou-wel Os-teeen! Superstarețul creștin.

El, Osteen, e doar un vârf. Și e de la americani. Dar în lumea asta întâlnești pretutindeni, printre slujitorii amvonului, și profilul acesta – slujitorul-vedetă, predicatorul-superstar, evanghelistul-a-whop-bop-a-lu-a-whop-bam-boo.

Ca să existe un astfel de predicator, superstar adicătelea, e nevoie de două ingrediente-cheie: un om cu orgoliul nerăstignit și un număr considerabil de fani fără discernământ.

Nu degeaba îi certa apostolul pe creștinii din Corint că deschiseseră fan-cluburi: „Club Pavel”, „Club Apolo”, „Club Chifa”, întrebându-i: „Pavel a fost răstignit pentru voi?” (1 Corinteni 1:13).

Slujitorul-superstar se distinge de departe prin faptul că vorbește prea mult și excesiv de tare despre Hristos, subliniind la orice pas că tot ce face e doar în interesul cauzei Lui: „Doamne, Doamne, uite cât de fain prorocesc în Numele Tău!”

Și se mai distinge personajul acesta prin relaxarea cu care vorbește de acolo, de sus, de pe soclu, dominând mulțimea de ascultători încremeniți, ca și cum el însuși le-ar deschide poarta staulului ceresc, dacă voiește.

Instrumentarul îi este bogat și la îndemână. Gestica elocventă, volumul sărit brusc de la șșșoapta tremolo la răgetul apocaliptic, tăcerea elocventă, coborârea de la amvon printre rânduri, pironirea privirii în ochii timizi ai bietei văduve, apăsarea arătătorului pe pagina Scripturii, împreunarea mâinilor ca gest implorator, mijirea ochilor, ilustrarea mesajului prin „acte profetice”, oftatul care trădează durerea cauzată de o lume nepăsătoare, recitarea acompaniată de pian, arderea pe rug (simbolică) a vreunui nefericit din public… O, Roberte de Niro, ia aminte! Vai, Al Pacino, cât ești de mic!

N-am întâlnit niciodată un astfel de superstar care să creadă măcar și pentru o secundă că ar putea fi ceva greșit în dreptul său. Dimpotrivă, când se privește în oglindă, el vede doar chipul unui smerit gata să-L slujească până la capăt pe Hristos. S-ar duce până în fundul pământului, cu bolidul la care a înhămat mulți cai putere, ca să mai câștige barem un suflețel pentru Domnul. Și nu știe că, pe peretele din spatele amvonului, în timp ce el înconjoară marea și pământul cu propria înțelepciune, o mână misterioasă scrie doar atât: „mormânt văruit”.

Fapt e că este greu de dovedit – adică de răpus – un asemenea star. Dacă se-ntâmplă să-i cazi în dizgrație, predicatorul-ve(n)detă te dă în vileag de la înălțimea amvonului, te spune și pe internet și cazi fulgerător între fălcile fanilor capabili să te afurisească cu cele mai temute imprecații „creștinești” sau chiar să te devoreze de-a dreptul, ca niște piranha însetați de sânge.

Spune-mi, tu (mai) știi cine a murit pentru tine? Sau te-ai pierdut printre soclurile trecătoare ca aburul, care se ridică nițel și piere?

Mă uit la Pavel. Mă uit și la Barnaba. Pe Zeus! Câte avantaje le-ar fi curs în brațe dacă și-ar fi asumat rolurile de olimpieni – unul, Mercur, iar celălalt, Jupiter. Cum ar mai fi stat „năroadele” să îi asculte vorbind despre Hristos! Dar ei n-au vrut cu niciun chip să fie superstaruri creștine sau vedete duhovnicești. Dă-mi voie să-ți traduc reacția lor, notată în Faptele apostolilor 14:14,15:

Predicatorii Barnaba și Pavel, când au auzit că oamenii îi credeau zei, și-au rupt costumele, au coborât de la amvon în mijlocul oamenilor și au insistat pe lângă ei, zicând: „N-aveți minte? De ce faceți așa ceva? Noi suntem exact ca voi. Vă predicăm tocmai ca să nu mai căscați gura la muritori și să priviți doar spre Cel Viu, spre Dumnezeul care ne-a făcut pe toți.”

Firește, nu oricine se rezumă la rolul de „fiu al mângâierii”, ca Barnaba (Faptele apostolilor 4:36). Nici nu sunt prea mulți aceia care să se considere „stârpituri”, ca Pavel (1 Corinteni 15:8).

13+
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

4 comentarii
  • Numai Unul Singur știe dacă cineva e mormânt văruit sau nu. Ne place sau nu, ar trebui sa avem aceeași atitudine ca a lui Pavel, care se bucura văzând că Hristos este propovăduit.

    • Pentru echilibru: aceeași Biblie ne spune că „după roadele lor îi veți cunoaște”… Nu este judecata Judecătorului, ci a celui care vrea să știe de cine să se ferească. Să nu uităm că același Pavel nu a omis să-i replice unui mai-mare spunându-i: „te va bate Dumnezeu, perete văruit” (Faptele apostolilor 23:3), atunci când a sesizat că respectivul se dădea a fi după lege dar acționa contrar ei.

Articol semnat de Florin Bică