ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Convertirea ca dezrădăcinare

6+

Magid a venit din miezul Africii să muncească în construcții pe plaiurile mioritice. Descosându-l nițel, am aflat că s-a convertit la creștinism din islam. Schimbarea asta a avut însă un preț nedorit.

Orice convertire e sărbătorită ca victorie împotriva Răului. Membrii bisericii consideră că nou-născutul spiritual e un organ adăugat trupului, conform metaforei pauline că biserica e asemenea corpului omenesc. Proaspătul creștin e primit cu bucurie și privit ca organ nou – deget, rinichi, coastă sau… altceva – ce-și va găsi locul și rostul în trup. Un detaliu ne scapă însă frecvent din vedere.

Organul adăugat trupului bisericii a fost prelevat dintr-alt organism, și acela viu. Convertiții nu cad din pom. Ei vin dintr-un context – o familie, un cerc de prieteni, un grup social. După cum biserica e un trup, și lumea de dinainte e tot un trup. În această perspectivă, numim convertirea transplant.

Decizia convertirii nu va fi privită cu ochi buni de vechii apropiați (cel puțin de unii dintre ei) și va primi din partea lor interpretări ostile: gest lipsit de sens, afront, prostie, lipsă de înțelepciune, spălare pe creier, fanatism ori chiar trădare. Sunt cazuri când familia amenință că-l dezmoștenește pe cel care a îmbrățișat modul de viață creștin. Când biserica deschide o ușă, în spate alta e trântită cu năduf.

Convertirea este, carevasăzică, și o dezrădăcinare, nu doar în sensul ruperii de anumite comportamente și obiceiuri (dintre cele inadecvate și nocive, incompatibile cu filozofia creștină), ci și al ruperii dintr-un anumit mediu. Creștinul cel nou iese din pântecul său social, precum fătul din pântecul mamei, și descoperă o realitate nouă. Ca orice naștere, și cea „din nou” e dureroasă.

Există deci un versant dureros al convertirii, durerea variind în intensitate de la un caz la altul. Relații care au fost importante înainte se răcesc ori se rup brutal acum ca urmare a „deciziei pentru Hristos”. Isus Hristos Și-a înștiințat ucenicii asupra unor astfel de consecințe atunci când a zis:

„Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa și pe noră de soacra sa” (Matei 10:34,35).

Cuvinte greu de digerat! (Citește și versetele următoare!)

Să ne-nțelegem. În Hristos nu-i nicio contradicție. Dezrădăcinarea nu e proiectul Lui, ci consecința alegerii umane. Ruptura (în familie, în prietenie, în orice tip de relație) poate apărea din cauza deciziei de a-L urma, dar nu e ceva dorit de Hristos, autorul poruncii a cincea (respectul față de părinți) și al poruncii care cere iubirea aproapelui.

Alegând un drum nou pentru sine, convertitul nu spune, ca Pavel, că tot ce a lăsat în urmă e gunoi, decât cel mult referindu-se la posesiuni materiale și poziție socială. La nivel relațional are, chiar și numai din perspectivă misionară, datoria de a continua să-i iubească pe cei left behind și, pe cât posibil, să rămână în relații bune cu ei.

A-L iubi pe Hristos mai mult decât pe propria mamă (Matei 10:37) nu înseamnă că nu-ți mai iubești mama. Iar o astfel de ruptură, când se întâmplă, te poate bântui toată viața. Închei cu gândul la Magid și la cei asemenea lui. E nevoie ca noul trup nu doar să înroleze organul transplantat, dându-i ceva de făcut, ci și să-i arate compasiune și să-i ofere suport pe termen lung.

6+
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Florin Bică