ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Copiii ne-făcuți ai României

În controversatul raport propus de deputatul croat Predrag Fred Matić, pe lângă neînțelegerea legată de afirmația că bărbații pot naște, una dintre propunerile majore care a stârnit vehemență în rândul creștinilor este legalizarea dreptului la avort. Și asta pentru că, în viziunea creștină, dreptul la avort al femeii vine în opoziție cu alt drept – dreptul la viață al copilului nenăscut.

În 2011, o statistică șocantă apărea în presa românească: în perioada 1958–2008, adică pe parcursul a 50 de ani, în România, doar în clinicile de stat, s-au făcut 22 178 906 avorturi, în condițiile în care, în 2008, populația țării era de 21 504 442 de locuitori. Aceasta înseamnă o populație nenăscută mai mare decât populația vie. Statistica aceasta face ca România să fie printre cele mai „criminale” țări, fiind întrecută doar de Rusia (ca proporție de avorturi). Dacă se ajungea la acest număr de morți în alte condiții, s-ar fi vorbit cu siguranță de genocid.

Însă, chiar dacă cifrele sunt uriașe, nu este scopul meu aici să judec motivele care au stat în spatele fiecărei decizii de avort, mai ales că în multe cazuri femeile au fost forțate să apeleze la această procedură. O astfel de decizie este o dramă complexă din toate punctele de vedere. Totuși, nu pot să nu observ că pentru unii, și poate și pentru unele, avortul este ca un fel de buton „Undo”. Dacă lucrezi în diverse programe de editare (de text, de imagine etc.), îl știi: este butonul acela care îți permite să repari greșelile făcute, să le ne-faci. Și eu, când am scris acest articol, l-am folosit în câteva rânduri.

În viață însă, nu există un asemenea buton de ne-facere. Odată ce ai făcut un lucru greșit, nu îl poți ne-face. Îl poți repara, în cel mai bun caz, dar nu îl poți ne-face.

Dacă scapi o pungă de făină și plesnește, iar făina se împrăștie, oricât te-ai strădui, nu mai poți pune la loc toate particulele de făină în pungă. Dacă spargi un balon, nu îl mai poți ne-sparge. Dacă împingi apă printr-o seringă, nu mai poți băga la loc aceleași molecule de apă. Viața nu se poate derula înapoi, asemenea unui video. Viața se derulează numai înainte, spre finalul ei implacabil. Odată începută, viața nu se mai poate ne-face. Sau se poate?

Copilul se face atunci când este conceput. Când celulele încep să se dividă, acest proces este o manifestare a vieții care se organizează în interiorul mamei, după legile cuprinse în fiecare genă. Prezența sau absența bătăilor inimii, capacitatea sau incapacitatea de a trăi singur nu ar trebui să afecteze definiția vieții. Dacă numim viață o simplă bacterie, fără aparatul celular complex care se află într-o celulă umană, cum putem să refuzăm această denumire miracolului care începe să se desfășoare odată cu concepția? Copilul nu se face în momentul nașterii, ci din momentul unirii spermatozoidului cu ovulul.

Totuși, sunt persoane, în general bărbați, care au impresia că un copil se poate ne-face la o simplă pocnire din degete, că avortul ține loc de mijloc de contracepție postconcepție sau de buton „Undo”. Printre acele 22 de milioane de avorturi, au fost decizii luate cu greu din diverse motive (descoperirea unor malformații grave la ecografii, sarcini apărute în urma unor abuzuri etc.), dar sunt și mulți copii făcuți, formați, concepuți, coagulați, dar pe care cei ce i-au conceput (de multe ori, bărbații) au luat ușor decizia să-i ne-facă (poate fiindcă mai aveau alții acasă, poate fiindcă nu se simțeau pregătiți, poate fiindcă nu știau că există metode prin care să nu ajungi în situația asta).

Pentru că o viață urma să dea alte vieți peste cap, s-a luat decizia să se curme acea viață. Aceștia sunt copiii ne-făcuți ai României.

Iar printre cei 21 de milioane (sau câți or mai fi) de români în viață, sunt convins că sunt și unii care astăzi trăiesc doar pentru că avortul „nu a mers bine”. Noroc chior, i-am putea spune, dar viața nu ar trebui să fie o chestiune de noroc.

Acestea fiind spuse, ce soluții sunt? La noi în țară, interzicerea prin lege a avorturilor și-a arătat ineficiența în anii ’80: pentru că apelau la ilegalitate, era pusă în pericol și viața mamelor. Așa că accesul la avort în condiții de siguranță pentru orice femeie care trebuie sau vrea să treacă prin această procedură este totuși de bun-simț. O soluție mai eficientă mi se pare educarea populației: atât educarea preventivă (cu privire la mijloacele de contracepție, la modul în care o femeie poate să recunoască și să respingă abuzul etc. – da, blamata educație sexuală), cât și educarea privind viața, pentru că uneori se consideră (de pacienți și medici deopotrivă) că e vorba doar de o mână de celule, iar decizia se ia mult prea facil. Și poate, în paralel, gândirea unui sistem în care persoanele care își doresc un copil să fie aduse mai ușor în contact cu cele care vor să renunțe la copilul care își anunță venirea pe lume. Astăzi, fără a se ști unele pe altele, suferă și femeile care sunt sterile, și cele care vor trebui, pentru a nu știu câta oară, să meargă la cabinetul medicului și să îi ceară să le ne-facă copilul.

Distribuie
Articol semnat de
Cristinel Sava

Cristinel scrie, cântă și vânează (greșeli de exprimare). Are un doctorat în filologie și îi place să stea cu nasul în cărți și manuscrise vechi. Când nu face asta, este tată pentru Radu, Ioana și Maria și soț pentru Cristina, pe care o iubește încă din clasa a 9-a.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Cristinel Sava