ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Corban-19

18+

Nu e nicio greșeală. Îți spun întâi cum stă treaba cu Corbanul. Și apoi pe-aia cu nouăsprezecele.

Isus e îndelung pândit de fariseii conservatori și de cărturarii plini de carte, dar fără de lege. Acum pândacii prind ocazia și Îl acuză că ucenicii Lui nu țin datina bătrânilor (vezi în Matei 15 și Marcu 7). Care datină? Asta sună așa: dacă mănânci fără să-ți speli mâinile ești necurat. (Nu de igienă era vorba.) Ca orice tradiție care se respectă, e una din bătrâni, deși n-are mii de ani; e din învățături omenești, nu din Scriptură; și are putere, dar nu mântuitoare.

În fața acuzației, Isus nu întoarce și celălalt obraz. Exact! Nu Se fericește că e prigonit, nici nu-i încurajează pe ucenici că, deh, „așa au spus și despre prorocii dinaintea voastră”… Le-o întoarce acuzatorilor cât se poate de prompt – un fel de whatabout-ism. (Doar că la fățarnici merge! Și doar lor le-o face Isus.) Le atrage atenția spre o tradiție foarte liberală la care țineau cu dinții. Se numea Corban (ebr. qorban = dar, ofrandă).

Ce era Corbanul? Un om putea să-și lase printr-un legământ toată averea Domnului. Ba încă individul avea și libertatea de a o folosi după bunul plac în tot timpul vieții (mai rar așa win-win situation). Singura condiție era aceea că, după ce-i ieșea porumbelul din gură, nu avea voie să mai înstrăineze nimic din avere prin vânzare sau donație. Iar când îi ieșea și duhul din trup, tot ce mai rămăsese trecea, prin testament, în tezaurul templului.

Ideea era bună pentru un om pocăit. Dar pentru un nepocăit era o oază de huzur și de poftă lumească, asigurat fiind că pe lumea ailaltă va fi trecut cu bine când averea lui avea să zornăie în cuferele de la templu.  

(E cam ca în povestea cu vaca și cu porcul. Porcul era supărat pe vacă că (!) de ce ea e apreciată peste tot, și în viața de zi cu zi, și în reclame la brânzică, lapte, ciocolată, cașcaval, carne, și în desene animate, iar el e mânjit ca un spurcat guițător. Că, până la urmă, și el dă carne, grăsime, piele, materie primă pentru grătare, garniță etc. Iar vaca îi răspunde: „Poate fiindcă tu ești bun doar după ce mori!”)

Așa era posesorul de „certificat Corban”. Își trăia viața cum voia, iar la final, orice rămânea după el mergea la templu. Mult, puțin, finalul era contabilizat ca mântuitor. Ce se făcea însă când mama și tatăl îi ajungeau mai în sapă de lemn sau la spital sau cu o pensie de mizerie? Veneau la fiul lor, în viață. Care, ah!, ce-ar fi vrut să-i ajute, dar nu putea. Tot ce avea Îi era jurat Domnului. 

Vai! Nu putea înstrăina o centimă. Nimic. 

Și astfel, zice Isus, „ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu ca să țineți datina voastră” (Marcu 7:9). Vezi ironia cum dă peste. Și le-o pune față în față cu porunca a 5-a. (Zicea cineva că poruncile nu mai sunt valabile? Atenție, nu cumva să desființeze și el, „frumos”, porunca lui Dumnezeu…)

Evident că toată manevra individului, pe mână cu popii, era o fățărnicie. Sub masca Corbanului, omul își trăia viața după bunul plac și nu mai ajuta pe nimeni. Singurul ajutat era… Dumnezeu, din mila răposatului. Te scârbește?

Acum să zic o vorbă și nouă. Spre zece.

Au venit ăștia cu masca, cu distanțarea, cu regulile. Sub „Covid-19”, strigă conspiraționiștii, „ne-au luat libertatea”, „ne-au pus botniță”, „vine vac-cipul”.

Vrei la biserică? E închisă. Te frig genunchii să mergi la ora de rugăciune? Treci pe Zoom. Un suspin la Cina Domnului, o lacrimă la un botez, o donație pentru o evanghelizare… nema. (Aproape) orice ai vrea să faci afli că nu se poate. Și atunci te resemnezi civilizat: „Eh, asta e. Nu se poate, nu se poate. Nu murim. E pandemie. Și Dumnezeu înțelege.”

Ne prostim (nu la revoltă îndemn). Ci spun că ne păcălim zicând că… vom da Domnului totul. Dar după ce trece Covidu’.

Mă tem că e Corban-19.

Dă-i cezarului ce-i al lui. Și lui Dumnezeu ce-i al Lui. Cum ar fi să faci ce scrie la Matei 25:34-40?

18+
Distribuie
Articol semnat de
Christian Sălcianu

Cristi este un scorpion convertit, pasionat de Biblie. ESTJ, a făcut militărie în liceu, dar și-a luat gradele în teologie și litere. Pastor în Dublin, se califică în servant leadership la locul de muncă. Scrie, aleargă. O iubește pe Claudia. Și pe Iris.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Christian Sălcianu