Florin BicăTrecându-mi privirea peste raftul unei librării, am zărit numele lui Corneliu Coposu pe o copertă pe care scria Poeme. În carte, versuri scrise de cunoscutul om politic pe când era în detenție, în anii regimului comunist. Nu știu de ce, m-am gândit imediat că măcar un poem din carte e religios. Nu m-a surprins că era chiar primul, intitulat „Rugă” (poem scris în 1961).
Rețin din prefața cărții, semnată de poeta Ana Blandiana, fraza asta: „Corneliu Coposu nu și-a publicat poeziile din două motive: pentru că avea, ca om de cultură, o foarte înaltă părere despre poezie și pentru că avea, ca om politic, o foarte severă părere despre definiția acestuia.”
Versurile lui Corneliu Coposu, de o simplitate translucidă, lasă să se vadă trecând prin ele speranța. Citite cu gândul la contextul scrierii, ele ne spun mult.
Rugă
„Cerne, Doamne, liniștea uitării,
Peste nesfârșita suferință.
Seamănă întinderi de credință,
Și sporește roua îndurării!
Răsădește dragostea și crinul,
În ogorul năpădit de ură,
Și așterne, peste munți de zgură,
Liniștea, iertarea și seninul…!”
(Corneliu Coposu, Poeme, Editura Fundației Academia Civică, 2019, p. 11.)
Valeriu Sterian a cântat rugăciunea aceasta. O puteți asculta pe YouTube.
Autor invitat