ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Creștinii și controversata educație sexuală

+15

Ca elev, am făcut parte dintr-o generație căreia nu i s-a spus nici măcar o vorbuliță pe tema educației sexuale, căreia părinții nu îi vorbeau despre subiectele acestea „rușinoase” și care a aflat „chestii” care de pe unde a putut. Prima carte pe tema asta am citit-o, hăt, târziu, spre sfârșitul adolescenței (și pe furiș, că, deh, cum să fiu văzut citind așa ceva!).

Unii colegi de liceu se grozăveau că „au făcut-o”, ba chiar aduceau din când în când reviste deocheate, pe care le răsfoiau sub bancă, arătându-le fetelor „postere” și rânjind cu subînțeles.

Ce vreau să spun e că interesul pentru sexualitate apare mai devreme decât ar dori părinții, cu mult înainte de terminarea doctoratului, a găsirii unui job și chiar a jumătății potrivite. Iar în zilele noastre, având la dispoziție internetul, multe lucruri sunt la îndemâna copilului chiar înainte de vreme. În consecință, o discuție despre educația sexuală este absolut necesară.

Zilele acestea, spiritele s-au încins aprig, ca de fiecare dată când s-a luat în discuție introducerea educației sexuale în școli. Dezbaterea publică a subiectului, în sensul prezentării de argumente și contraargumente, e destul de firavă. De la nivelul amvoanelor și tribunelor politice se decretează poziții oficiale, iar la nivelul „despicării în patru a firului pe Facebook”, se practică cu aplomb etichetarea.

Creștinii sunt etichetați de unii dintre cei care susțin fără niciun fel de rezerve introducerea educației sexuale în școli că ar fi medievali, retrograzi, pudibonzi, adepți ai unor concepții învechite etc. Opiniile și luările lor de poziție sunt ironizate. Greșelile comise de creștini de-a lungul secolelor sunt citate ca argumente în critica poziției creștine privind educația sexuală, ca și cum un principiu moral poate fi anulat de faptul că unii dintre susținătorii săi l-au trădat.

Se impun deci, în context, câteva precizări necesare.

Ideea că în creștinism n-ar fi loc pentru educație sexuală este complet falsă.

Nu neg că unii dintre creștini sunt reticenți asupra acestui capitol semnificativ al vieții umane, iar asta (cel puțin) din cauza unei lecturi incomplete (sau pe sărite) a Bibliei. Chiar din primele capitole ale Genezei este „atacată” chestiunea sexualității umane. Omul a fost creat ca bărbat și femeie. Ajuns la vârsta maturității sexuale, bărbatul își lasă părinții și se duce „la casa lui”, găsindu-și o parteneră cu care întreține și relații sexuale (Geneza 2:23,24). Iar numărul textelor biblice care vorbesc despre diverse aspecte ale sexualității umane este prea mare ca să le pot cita aici măcar și numai referințele.

Este adevărat că, în spațiul creștin – prin „spațiu” înțelegând biserici, instituții de învățământ, organizații și, nu în ultimul rând, celula de bază, adică familia creștină –, este adeseori nevoie de mai mult. Dacă discuția despre sexualitate rămâne la nivelul citării de versete, este insuficientă. Sexualitatea trebuie discutată din perspectivă multidisciplinară – teologie, psihologie, medicină, filozofie etc.

Pe de altă parte, este dreptul părinților creștini de a avea un cuvânt de spus în ce privește educarea sexuală a propriilor copii. Sunt multe întrebări necesare: Care e vârsta adecvată la care să înceapă această educație? Ce i se poate spune copilului la o anumită vârstă și ce trebuie să rămână pentru mai târziu? Cine sunt profesorii de educație sexuală și care sunt principiile lor de viață? Ce vor conține manualele de educație sexuală?

Educația sexuală nu-i nici algebră, nici geografie, nici literatură, dovadă și reacțiile extrem de diverse și adeseori contondente ale unor segmente ale societății. Prin urmare, nu-i suficient să vină „directiva de la Bruxelles”, cu o nouă morală decisă de unii sau de alții.

Și-apoi, să nu ne ascundem după deget. Manualul de educație sexuală poate fi și un fel de cal troian. Interesul tot mai puternic și insistențele politicienilor occidentali pentru introducerea educației sexuale în școli au de-a face, mai ales, cu anumite capitole la care creștinii nu pot subscrie pur și simplu, fără rezerve. Este vorba despre legalizarea avortului și ideologia de gen (știm că se face un lobby tot mai puternic nu doar pentru recunoașterea drepturilor minorităților LGBTQ+, ci și pentru impunerea acestor identități de gen ca normalitate).

Altfel spus, una este educația cu privire la schimbările petrecute în organism și folosirea mijloacelor contraceptive, și cu totul alta este teoria controversată a identității de gen. Nu mi le poți arunca pe masă la grămadă, iar dacă exprim rezerve parțiale, să mă acuzi de ipocrizie. Despre ipocrizie se poate vorbi mai degrabă în dreptul vesticilor care, în timp ce le predică creștinilor despre ce ar fi adevărata iubire, „consumă carne vie”, ca clienți ai adolescentelor traficate din Est.

+15
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Florin Bică