ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

C. S. Lewis despre „omul sistemului”

+2

În cartea Meditații la Psalmi, C. S. Lewis amintește un personaj lingușitor, interesat să fie de partea celui mai tare, spre propriul beneficiu. 

Fusese socialist „pe linie”, la Oxford. Totul trebuie să fie condus de stat; inițiativa privată și profesiunile independente erau, pentru el, răul cel mare. Apoi a plecat și a ajuns director de școală. După vreo zece ani, a venit să mă vadă. Mi-a spus că vederile sale politice se schimbaseră complet. Nici că v-a fost dat vreodată să auziți o retractare mai deplină. Acum, vedea că intervenția statului e fatală.

Ceea ce l-a transformat a fost experiența pe care a avut-o ca director de școală în relația cu ministerul educației – o ceată de ageamii sforari înarmați cu capacitatea insuportabilă de a pisălogi, de a pune piedici și de a întrerupe munca profesorilor adevărați, folositori, care cunoșteau materiile pe care le predau, care-i cunoșteau pe băieți, pe părinți și toate împrejurările concrete ale muncii lor. Pentru tâlcul povestirii, este irelevant dacă sunteți de-acord cu vederile lui despre minister; important este că avea această concepție. Căci scopul real al relatării și al vizitei sale, când l-a dezvăluit, aproape că mi-a tăiat răsuflarea. Deși nutrea asemenea gânduri, venise să vadă dacă am influența necesară pentru a-l ajuta să obțină o slujbă la ministerul educației.

Iată tipul perfect de om care se dă cu cel mai tare. După decizia „asta-i tiranie revoltătoare”, urmează numaidecât întrebarea: „Cum pot ieși cât mai iute din rândul victimelor pentru a deveni unul dintre tirani?” Dacă aș fi fost în stare să-l recomand pe tânărul respectiv cuiva din minister, cred că putem fi siguri că felul său de a se purta cu mult hulitul „sforar” ar fi devenit afabil și extrem de prietenos. Astfel, cineva care ar fi auzit invectivele sale anterioare împotriva „sforăriei”, iar apoi ar fi fost martor la comportamentul său față de „sforar”, ar fi putut trage concluzia (căci dragostea „crede totul”) că acest tânăr este plin de cel mai pur spirit creștin și că-l iubește pe cel pe care-l socotește păcătos, urând ceea ce socotește a fi păcatul său.

Desigur, în exemplul de mai sus avem a face cu un oportunism atât de cras și de nerușinat, încât pare o farsă.

__________

Cartea poate fi comandată aici. (Pasajul este extras din capitolul Atitudinea „de a închide ochii”).

+2
Distribuie
Articol semnat de
Redacția
Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Redacția