ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Darul creștin de a… râde

Numărul versetelor biblice în care râsul e prezentat în context negativ e atât de mare, încât nu-i de mirare că, de la izvoarele creștinismului și până azi, unii au susținut că umorul ar fi păcătos. Iar unul dintre argumentele vehiculate a fost că Hristos n-a râs niciodată, ca și cum râsul ar fi indecent.

Eclesiastul aprecia că întristarea e mai bună decât râsul (7:3) și s-a referit și la „râsul celor fără minte” (7:6). Dar tot el a scris că:

„… râsul își are vremea lui” (3:4). Iar umorul și râsul merg de mână.

Citind Biblia, pare că motivele de râs sunt rare. (Dar asta poate fi și rodul felului în care am fost educați să înțelegem și să trăim creștinismul.) Temele Cărții sunt adeseori serioase. Cititorul găsește însă și destule momente de bucurie, ca atunci când Maria a cântat despre trecerea prin Marea Roșie ori când regele David a dansat înaintea chivotului. Fără râs, secvențele astea ar fi ca și cum te-ai uita la film cu televizorul dat pe mute.

Mi s-a-ntâmplat o dată ca, citind Biblia, să izbucnesc în râs. Ajunsesem (nu prima dată) la episodul în care Pavel, fiind dus la judecată, a profitat de vechea controversă teologică – dintre farisei și saduchei – privind învierea din morți ca să le deturneze atenția spre altceva. Adică a aruncat petarda în mijlocul dulăilor. Nu știu de ce, dar atunci am privit secvența dintr-un unghi nou. Mi s-a părut amuzant felul șmecheresc în care apostolul a ieșit din strânsoare.

Există totuși dezlegare biblică pentru umor? Ar putea creștinul ca, punându-se-n genunchi, la rugăciune, s-o facă pentru a râde împreună cu Dumnezeu de vreo întâmplare a zilei?

Poate ai auzit de cartea lui Elton Trueblood – The Humor of Christ. Mi-a rămas din ea o idee, anume că, doar pentru că genul de umor din zilele noastre nu se regăsește în Biblie, nu înseamnă că oamenii din timpurile acelea nu aveau umor. Trueblood a întocmit o listă de pasaje din evanghelii care descriu situații și afirmații cu potențial umoristic.

N-am cartea la îndemână, dar îmi stăruie în minte unul dintre exemplele lui. În Predica de pe Munte, Hristos spune că „oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc” (Matei 5:15). Suntem atât de familiarizați cu un mod anume de a citi cuvintele acestea, încât ratăm întotdeauna latura lor amuzantă. Textul ar putea fi tradus azi și astfel: „N-aprinzi becul ca pe urmă să-l acoperi cu albia de rufe, că n-are sens.”

Exemplele ar putea curge cu nemiluita. Când Hristos a comparat ditai Împărăția cerurilor cu bietul bob de muștar, n-o fi chicotit nimeni? Sau când a zis-o pe-aia cu „bârna din ochiul tău” versus „paiul din ochiul altuia”, n-or fi zâmbit ascultătorii? Făcătorul nostru a știut de la începuturi că inima veselă „este un bun leac” (Proverbele 17:22).

Evangheliile nu spun nicăieri că Hristos ar fi râs, dar nici că nu ar fi făcut-o. Parcă nu mi-L pot imagina pe Domnul cu copiii în brațe fără să-i gâdile nițel, să le zâmbească, să le spună o snoavă care să le smulgă râsul. Întrupat sau nu, râde chiar și Dumnezeu. O confirmă psalmistul când zice că „Domnul râde de cel rău” (na, numai ăl de care râde Dumnezeu să nu fii!). Nu-mi propun aici să demonstrez ceva în sensul ăsta, ci doar să atrag atenția asupra importanței umorului în viața unui creștin.

De-a lungul timpului mi-a sporit aprecierea pentru creștinii pe care „credința” nu i-a sluțit, lungindu-le fețele într-o încremenire tristă de tip El Greco.

Umorul este un dar de la Dumnezeu. Când râd, oamenii sunt chiar mai frumoși. La fel ca multe cadouri din partea Lui, și acesta poate fi pervertit. Dar dacă nu renunțăm la familie sau la ziua de odihnă din cauza coruperii lor, de ce n-am lua și umorul mai în… serios?

Măcar și numai fiindcă citim în evanghelie promisiunea că vom râde cândva bine de tot: „Ferice de voi care plângeți acum, pentru că voi veți râde!” (Luca 6:21). Vom râde cu El.

P.S. Poți citi mai multe despre umor din perspectivă creștină în eseul meu „Umorul”, inclus în cartea Frumusețea ascunsă la vedere.

Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

1 comentariu
  • În predica de pe munte sigur ascultătorii au râs spunând: da prost/nebun trebuie să fie ăla care şi-a făcut casa pe nisip!

Articol semnat de Florin Bică