ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

De ce Isus atinge racla?

Învierea unui tânăr, o premieră, se pare, în activitatea lui Isus, este prezentată în Evanghelia după Luca (7:11-17) ca un catalizator al înaintării extraordinare a împărăției lui Dumnezeu. Plină de anonimi, scena zugrăvită rapid vine cu câteva contraste ce nu-ți pot scăpa, de viață și de moarte. Ești invitat să fii martor.

După Isus mergeau ca de obicei ucenicii. De la o vreme, tot mai mulți se adunau în jurul Lui, așa că acum este în urma Lui „norod mult”. Ne putem imagina gloata: foști orbi sau surzi, foști leproși, foști orice pe lumea asta. Iar Isus e în frunte, mereu viitorul prezent.

Dă să intre în cetatea Nain, după nume un loc plăcut („lovely”, chiar „loc cu verdeață”). Numai că pe poarta cetății iese o altă gloată, o procesiune de înmormântare. Duc la groapă un mort, un tânăr, singur la părinți. De fapt la părinte, căci era orfan de tată. Și în urma ei (da, a mamei) „erau o mulțime de oameni din cetate”.

Cred că vezi deja contrastele între gloate. Versetul 12 are acel „iată”, ca o invitație la Discovery Channel, de a intra în poveste, de a fi martor multisenzorial, ca cel ce i-o fi povestit lui Luca faza asta.

(Am avut un studiu biblic cu tinerii din bisericile mele și i-am pus să creioneze 10 diferențe între cele două gloate. Cam greu…, dar doar la prima vedere. Cum a început unul, au urmat și ceilalți. Să-mi amintesc: În stânga e gloata după Isus. În dreapta e mulțimea după mort. Auzi zgomotul celor din urma lui Isus, simți apăsarea în partea cealaltă. Hainele unora dau gloatei un ton pestriț, cealaltă e gri-monotonă. Simți mirosul de tămâie la unii? Sau vezi dinamica celorlalți, roind pe lângă Isus? Unii zburdă, știi pe ăla șchiopu’?… Alții sunt în slow motion, predictibil de încolonați. Unii plini de speranță, cu viața înainte. Alții dărâmați, viitorii purtați pe catafalc. Ș.a.m.d.)

Mulțimea lui Isus e condusă de El, de cel ce este Viața. În fruntea celeilalte e un mort, îngropat de alți morți.

Cele două gloate dau una în alta.

Isus se uită la mama aceea. I se face milă. Și spune cuvintele: „Nu plânge!”

Cum să nu plângi? Rămasă văduvă, acum și fără copil, fără singurul copil… Aș zice că vorba lui Isus a fost mai bună: „Nu mai plânge!” Pentru că El avea soluția, și era la un pas distanță. Nu a fost pusă nicio condiție. Nu s-a auzit nicio rugăminte. A fost pur și simplu întâlnirea Omului cu omul.

„Isus S-a apropiat și S-a atins de raclă.” De ce de raclă? Ca să se oprească cei ce o duceau. E punctul terminus al misiunii lor: Până aici, băieți! 

Întâlnirea celor două gloate are nevoie de un punct fix. Isus pune mâna pe raclă (necurat!, ar fi strigat unii). Cară și El? Nu. Ci parcă apasă butonul „Pause”. Totul înlemnește. Stop cadru, ochii mari, urechile ciulite. „Iată!”

Vorbește cu mortul și îi spune să se scoale. Mortul aude, șade în capul oaselor și deschide ochii și gura. A mirare, a întrebări, a laudă.

„Isus l-a dat înapoi maicii lui.” Om! Despre asta a fost vorba, fără vorbe.

Rezultatul e uimitor. Toți sunt cuprinși de o frică sfântă, Îl slăvesc pe Dumnezeu și unii zic: „Un mare proroc s-a ridicat între noi”; alții: „Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.” Iar vestea aceasta despre Isus, căci e prima dintre învieri, se răspândește peste tot. (Ajunge chiar la Ioan Botezătorul, întemnițat.)

Unde sunt acum cele două gloate? S-au contopit.

Diferențele clare, ireconciliabile de la început au dispărut. Toți au o uimire, centrul tuturor este Isus. În stânga, orbul, surdul și leprosul văd cum Isus poate să învieze chiar mortul. În dreapta, foștii îndoliați văd cum viața le înghite moartea. Tânărul zâmbește a Isus.

La racla atinsă de Isus se întâlnesc două gloate, una din Cer și alta din pământ.

Distribuie
Articol semnat de
Christian Sălcianu

Cristi este un scorpion convertit, pasionat de Biblie. ESTJ, a făcut militărie în liceu, dar și-a luat gradele în teologie și litere. Pastor în Dublin, se califică în servant leadership la locul de muncă. Scrie, aleargă. O iubește pe Claudia. Și pe Iris.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Christian Sălcianu