ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Despre binecuvântarea muririi sufletului

8+

Mi-a rămas în minte o poantă de-a lui Jerry Seinfeld, care, într-un episod din faimosul sitcom, observa că trupul unui decedat e îmbrăcat de regulă în costum, cu cravată și pantofi lăcuiți, dar că i se pune și o pernă sub cap. Și-apoi se întreba comicul cam unde ne închipuim noi, cei vii, că se duce mortul așa, în costum și cu pernă.

Creștinismul are propriul răspuns la întrebarea asta. Dar, dacă te gândești la concepția larg acceptată că trupul e un fel de caroserie din care, după moarte, un nu-știm-ce nemuritor – zis suflet – își ia zborul (sau, în funcție de faptele vieții, cade-n abis), răspunsul e departe de o validare cu Biblia în mână.

„Dovezile” biblice (citate de mulți) privind nemurirea sufletului scârțâie din balamalele logicii.

Unii zic, de exemplu, despre duhul profetului Samuel că s-ar fi arătat la cererea vrăjitoarei din En-Dor (1 Samuel 28:6-20). Dar cum și-ar putea închipui cineva că sufletul vreunui credincios, aflat în ipoteticul paradis, poate fi chemat de orice mama Omida ca să stea la taclale cu viii de pe pământ? Asta în condițiile în care Dumnezeu oricum nu agreează vrăjitoria (Exodul 22:18; Galateni 5:19,20), iar lui Saul nu-i mai răspundea nici măcar prin profeții în viață (1 Samuel 28:6).

Iar dacă îți fuge gândul la întâmplarea cu bogatul nemilos și săracul Lazăr (Luca 16:19-31), când cel dintâi ajunge să se perpelească în iad, iar cel de-al doilea să huzurească în „sânul lui Avraam”, trebuie spus din start că aceasta este o poveste. O pildă (sau parabolă). Are toate trăsăturile unui basm. Evident, un basm pedagogic, lecția fiind că, într-o zi, fiecare își va primi răsplata pentru faptele sale. Dar părerea că fiecare detaliu al pildei ar reflecta realitatea miroase a tămâie de împrăștiat la cimitir. Un rai din care îți vezi ca din tribună rudele păcătoase perpelindu-se în rotisorul iadului e doar o caricatură ieșită din penița maestrului Luci Ferus.

OK. Stop! Nu trec în revistă fiecare argument clasic. Gândește-te la cele de mai jos!

Biblia ne povestește mai multe învieri. Hristos Însuși a înviat o fetiță de 12 ani, pe fiul unei văduve și un mort de patru zile, care, atenție, puțea (Ioan 11:39). Deci nu erau dubii cu privire la decesul lui. Totuși, niciunul dintre înviați nu și-a detaliat presupusa călătorie dincolo. Adică, cum? Te întorci din preafrumosul paradis și nu exprimi nicio părere de rău după atmosfera de vacanță de acolo? Sau din canicularul iad fără să comanzi o limonadă rece, oftând ușurat: „Daʼ cald e pe-acolo, frățică”? Tăcerea lor spune mult.

Învierea promisă de mai multe ori în Noul Testament (1 Tesaloniceni 4:14; Ioan 6:40) are logică doar dacă sufletul e muritor, doar dacă, murind, intri într-o stare de inconștiență din care, la vremea stabilită de El, Dătătorul de viață te va trezi pentru eternitate. O eternitate în care vei continua să depinzi de El ca sursă de viață.

Nemurirea e un atribut divin. Adică, mai simplu spus, e ceva ce are doar Dumnezeu. El este singurul nemuritor (1 Timotei 6:15,16; citește și 1:17 din aceeași epistolă). Nu Duncan MacLeod. Nu Mumia. Nu cuvioasa Parascheva. Doar El, Dumnezeul cel veșnic.

Vrei nemurire? N-o ai în tine. Dar poți accepta oferta vieții veșnice, odată cu jertfa mântuitoare și cu domnia lui Hristos în viața ta. O zice și Pavel, în Romani 2:7, că, prin „stăruința în bine”, cauți „nemurirea” (de ce-ai căuta ceea ce ai deja?).

Îți ia un pic de timp să te obișnuiești cu ideea că, murind, se-alege praful și pulberea de tine – nu doar de trupul tău – și că rămâi doar în memoria lui Dumnezeu, care te va readuce la viață într-o zi. (Într-un fel, ai mai trecut pe-aici. Că nici înainte de a fi fost conceput de părinții tăi n-ai știut de tine. Doar Tatăl din ceruri te-a știut – Psalmul 139:16.)

Iar dacă stai și te gândești, să nu ai suflet nemuritor și, implicit, să nu fii martor la chinurile și durerile milenare ale păcătoșilor de pe Pământ este de fapt o binecuvântare.

8+
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Florin Bică