ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Dumnezeu, începutul nostru

+8

Prima frază a Bibliei cade ca o sentință fără drept de apel. E directă, de neclintit și nu lasă loc interpretării. E take it or leave it. Temelia de nezdruncinat a Bibliei și a credinței creștine. Zice așa: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul” (Geneza 1:1).

Biblia începe cu Personajul principal – Dumnezeul creator – afirmând ca fapt de la sine înțeles (pre)existența Lui. O afirmă, fără să caute s-o dovedească. El este (vezi și Exodul 3:13,14). Este și intră pe scena istoriei (și a minții) umane ca Persoană.

Nu scurgere de gaze la instalația unui Univers haotic, nu explozie cosmică, nu celula întâmplării, nu moluscă visând să zboare… Existăm datorită Lui: Ființă, Persoană, Creator.

„La început”, Dumnezeu deja era. Începutul e al nostru. El, Dumnezeu, e Începutul nostru. Dar El Însuși nu are început.

Suntem atât de obișnuiți ca lucrurile, evenimentele, civilizațiile și chiar viețile noastre să înceapă și să se termine, încât ne este imposibil să pătrundem misterul neînceputurilor Lui. Acestea rămân definitiv în afara poveștilor spuse în jurul focului. Singura poveste pe care o știm începe cu momentul când Dumnezeu a făcut „cerurile și pământul”, adică lumea pe care o cunoaștem cu ajutorul simțurilor sau spre care aruncăm priviri furișe prin Hubble.

Dumnezeu e dinainte de existența oricărui termen de comparație. El a creat toți termenii de comparație pe care-i știm, dar nimic din creația Sa nu se compară cu Sine. („După chipul Său” nu înseamnă nici pe departe că vedem o imagine a Lui când ne privim în oglindă.) Dumnezeu rămâne în afara imaginii (Exodul 20:4-6). E Creatorul necreat și imposibil de imaginat.

Tot ce știm și cunoaștem e post-Dumnezeu, e după El.

Dumnezeu este Arhitectul lumii. E Proprietarul ei de drept – al meu, al tău și chiar și al ateului care Îi neagă existența. Lumea – cerurile și pământul – a existat întâi în gândul Lui, în mintea de necuprins a acestei Ființe Inteligente Unice.

Fără El, n-ar fi existat nimic. Un nimic care e cu totul altceva decât un Univers întunecos, lipsit de materie și sunet. Incognoscibilitate.

Biblia începe cu acest verset uluitor, zdrobitor și tranșant – „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul” –, fără de care nimic din ce urmează (potopul global, despărțirea Mării Roșii, oprirea Soarelui, călătoria profetului Iona în mațele unei vietăți marine, mersul pe ape, cadavrele readuse la viață, viitoarea înnoire a Pământului etc.) n-ar putea fi crezut.

Prima declarație de credință îți este solicitată chiar de la începutul textului sacru. Nu poți face mai departe nici doi pași fără să începi să crezi.

Doar când crezi în Dumnezeul care a creat din nimic tot ce știi tu că există, minunile (ca acelea) enumerate mai sus devin simple mărunțișuri în palma Atotputernicului.

Nu suntem singuri. Existăm, dar nu din întâmplare perfectibilă. Și chiar din perspectiva actului creator, vedem că Dumnezeu nu ne-a ajustat din mers. El ne-a făcut parte a unui întreg în care toate au fost „foarte bune” chiar de „la început”.

Geneza 1:1 îți spune din start în ce cheie să citești Biblia (aviz demitologizatorilor), anunțând prin acest debut epic că tot ce urmează, inclusiv finalul așa-zis apocaliptic, stă în vârful Degetului creator.

+8
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Florin Bică