ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Filmul „Isus din Nazaret” – Robert Powell, icoana unei generații

7+

În copilărie aveam doar două chipuri ale lui Isus. Din anii comunismului rețin un singur Isus, cel din icoane rece, sobru, parcă din altă lume. Odată cu Revoluția din 1989 a venit Isus cel viu și (mai) zâmbitor, din filmul lui Zeffirelli, Jesus of Nazareth (1977). La poluri opuse, nășteau un fel de concurență.

Robert Powell, actorul

Începând cu filmul acesta, mulți oameni L-au văzut pe Isus: viu, în carne și oase, cu ochi albaștri, păr lung, voce omenească. Și nici apostolii nu au mai fost bătrâneii cu chelie și barbă din tablourile cu Cina cea de taină. Dincolo de icoane, Isus a devenit ca noi, iar chipul acesta avea să rămână, în ciuda altor filme cu alte reprezentări ale lui Isus difuzate la televiziunile publice.

Nici actorul nu a scăpat de legenda creată în juru-i. Într-un interviu pentru History Channel, a spus că, în zecile de mii de scrisori pe care le-a primit, se regăsea același mesaj cu privire la modul în care L-a interpretat pe Isus. Oamenii îi mărturiseau că „exact așa mi L-am imaginat că a fost”. A circulat și un zvon în România de după Revoluție că „actorul care L-a jucat pe Isus a intrat atât de mult în rol, că… a înnebunit!” Pasă-mi-te, omul se crezuse Dumnezeu și, na, o pățise. Evident că nu era adevărat… Dincolo de zvonuri, Robert Powell a fost de găsit, în carne și oase, în filmări și interviuri, de la unul din 1977 la o serie recentă, din 2017, din care voi cita mai jos.

Azi ne rupem ușor de film. L-ai văzut pe actorul X jucând și rolul de băiat bun, și pe cel de nemernic. Iar în actrițele Y sau Z ai văzut și o călugăriță, și o bolnavă de leucemie, și o femeie ușoară… Verifică-ți reacția! Ce impresie ai când îl vezi pe actor cu țigara în mână, într-o pauză de filmare? Dar gata de un shot care să-l țină energizat cât are de filmat scenele crucii?

 

Forța Personajului jucat

„Nu pot juca un rol dacă nu-l cred”, mărturisea Robert Powell în interviul din 1977. „Evident, a trebuit să-L joc din perspectiva celui care crede în El, care Îl înțelege. La finalul turnării filmului, da, cred în Isus Hristos. Dar cred în El din motive spirituale sau din motive artistice? (Pentru că a trebuit să joc rolul.) Imediat ce am terminat filmul, am fugit de imaginea aceasta. După film, am mers acasă, m-am tuns și mi-am ras barba.”

După decenii de la turnarea filmului, Powell vorbește despre faptul că oamenii îl opresc pe stradă și azi, chiar dacă are păr scurt și ochelari, nu mai are barbă și e vizibil îmbătrânit. Primește reacții despre oameni care au murit având în fața lor chipul său ca ultima imagine a lui Isus. Chiar dacă a încercat să reducă impactul, rămâne uluit de forța Personajului jucat.

În anumite părți ale lumii, sunt oameni care se închină cu toată sinceritatea lor Domnului Hristos chiar în fața unei fotografii a lui Powell. O spune el însuși într-o replică din interviul acesta:

Un alt film, o altă perspectivă

Deunăzi, m-a întrebat o tânără ce film cu Isus i-aș recomanda. Care Îl reprezintă cel mai bine? La fiecare nou film cu Isus se mai schimbă ceva din „icoana” pe care o avem în minte despre El. Îi spuneam tinerei că fiecare film este subiectiv, prezentându-L pe Isus așa cum Îl văd regizorul și scenaristul, care sunt și ei oameni, influențați de tradiția bisericii sau de cultura din care vin. Powell recunoaște că, în colaborarea cu Zeffirelli, s-au certat de multe ori, de la nimicuri la lucruri serioase.

 

În același timp, fiecare film poate propune perspective noi. Dau un singur exemplu: geniala inserare a rostirii pildei fiului risipitor în casa vameșului Matei (un fel de fiu risipitor), în timp ce Petru o ascultă din pragul ușii, de afară (ca și cum ar fi fratele cel mare, îndărătnic). În evanghelie, relatarea pildei e în alt context. Dar, firește, în film e loc de imaginație, iar cei doi joacă perfect rolurile fiilor din parabolă.

Cum s-a pregătit Robert Powell pentru rol

De ce a avut succes? În cuvintele actorului, din interviul pentru History: „Cred că rolul și filmul au avut un așa mare impact cultural deoarece am reușit să ajungem la un public foarte larg și fiindcă abordarea noastră a rolului lui Isus a fost una atât de nespecifică.” Nespecifică? Actorul își aduce aminte că, împreună cu regizorul, și-au dorit inițial să ilustreze atât natura divină, cât și cea umană a lui Isus. Au descoperit în scurt timp că este imposibil. 

„Ești actor, lucrezi cu subiectivism, dar, din momentul în care încerci să-L joci [pe Isus] ca persoană reală, pierzi complet divinitatea. În povestea aceasta, cel mai important element pe care-l are acest personaj este calitatea Sa de a fi extraordinar. Din momentul acela L-am jucat obiectiv, fără a recurge la vreo idiosincrasie particulară, evitând în mod deliberat lucrurile omenești obișnuite. Să încerci să joci un rol de dumnezeu și să intri în pielea lui te duce ușor la o cădere nervoasă. Așa că m-am ferit total de asta. Am găsit o cale care era contrară abordării normale a unui actor.”

Negăsind în Biblie detalii ce i-ar fi fost utile despre cum era Isus când a spus cutare sau cutare lucru (A zâmbit? S-a încruntat? A făcut vreun gest aparte?), Robert Powell a recurs la cea mai simplă opțiune: a citit evangheliile și apoi L-a jucat pe Isus cât mai simplu.

După 40 de ani, Robert Powell a recunoscut că prezentarea simplă a făcut ca publicul să regăsească un Isus familiar:

„Cu cât eu am pus mai puțin de la mine, cu atât telespectatorii L-au văzut mai mult pe acel Isus al lor.”


Dacă vrei să (re)vezi filmul, ia-ți timp! Și Biblia!

7+
Distribuie
Articol semnat de
Christian Sălcianu

Cristi este un scorpion convertit, pasionat de Biblie. ESTJ, a făcut militărie în liceu, dar și-a luat gradele în teologie și litere. Pastor în Dublin, se califică în servant leadership la locul de muncă. Scrie, aleargă. O iubește pe Claudia. Și pe Iris.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Christian Sălcianu