Florin BicăÎntrebat dacă Noul Testament nu le este suficient creștinilor, fără să mai fie nevoie de Vechiul Testament, teologul și ebraistul Gianfranco Ravasi a dat răspunsul următor:
„Atunci cum să facă un creștin ca să primească cum se cuvine ambele Testamente? Trebuie să le considere expresia unei singure istorii a mântuirii, care – tocmai pentru că este istorie, deci succesiune temporală și progresie – este alcătuită din diferite etape, dar este parte a unui țel unitar transcendent, cel al mântuirii. Fiecare etapă a acestui drum are o anumită valoare și eficiență, însă numai în cadrul unei aspirații globale către viitor, către Cristos. Așa cum iudaismul este îndreptat către viitorul împlinirii mesianice, creștinismul se bazează pe trecutul mântuirii poporului lui Israel, ceea ce explică semnificația prezentului cristologic pe care îl trăim. Există un dialog permanent: comunicarea și înțelegerea cuvântului de pe urmă nu sunt depline dacă nu urmărim dialogul în toată înșiruirea etapelor sale precedente.
Când citim Biblia, are loc un proces dublu: pe de o parte, trecutul Vechiului Testament se deschide către acel «dincolo» mesianic, deci către prezentul creștin, iar pe de altă parte, creștinismul din prezent privește retrospectiv pentru a găsi rădăcini și motivații exprimate și împlinite în trecutul profetic al Israelului.”
(Gianfranco Ravasi, Întrebări privitoare la credință, trad. din italiană de Anamaria Gebăilă și Bogdan Chioreanu, Humanitas, București, 2011, pp. 60–61)
Cristinel Sava