ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

„Hristos este de neînlocuit”

+1

Alexandru Mironescu, doctor în chimie la Sorbona și doctor în filozofie la Universitatea din București, a făcut 5 ani de temniță în timpul regimului comunist. După eliberare a ținut un jurnal clandestin, publicat relativ recent de Humanitas. Paginile jurnalului reflectă preocupările sale serioase pentru creștinism. Am selectat câteva paragrafe care, la mai bine de jumătate de secol distanță, pot fi muștar și pentru noi.

Hristos este de neînlocuit. Nici o filozofie și nici o doctrină politică nu poate înlocui concepția creștină, iar în vremea noastră încercarea de a-l substitui pe Marx lui Hristos e una din cele mai enorme absurdități încercate vreodată de niște oameni în istorie.” (p. 35)

„Unii tot proclamă și țipă că Dumnezeu, adică dușmanul, sursa coșmarului, a murit sau e mort, doar, doar or convinge pe cineva, sau tot țipându-și în urechi să se convingă pe ei înșiși ca să rămână liniștiți, să zică: Oh! Bine că am scăpat de El. Dar e în zadar, căci fiecare, într-un fel sau altul, ne împiedicăm de această teribilă realitate, care este Dumnezeu, și ne împiedicăm cu atât mai puternic cu cât dorim mai mult să trăim după voia noastră și să ne impunem părerile și dorințele noastre. Ne luptăm cu răul, cu dracii, dar, din pricina pervertirii noastre, lupta aceasta nu mai e atât de aprigă, căci probabil mulți dintre draci au ajuns să fie intimidați și rușinați văzând cât i-am întrecut cu răutățile noastre. În vremea noastră marea, apriga luptă e cu Dumnezeu, care nu poate rămâne insensibil, constatând că parabola cu oaia rătăcită s-a transformat în turma rătăcită. Pe Dumnezeul acesta, care aleargă după noi ca un bun păstor, care trebuie să adune puzderia oilor rătăcite, noi, oamenii, am ajuns să-l resimțim – ce grozăvie! – ca dușmanul nostru numărul unu.” (pp. 147, 148)

„Idolatria științei s-ar putea descoperi că este incomparabil mai pernicioasă decât toți idolii și molohii cărora li s-au închinat și pe care i-au slujit oamenii. În procesul acesta de despărțire metodică de Dumnezeu, să fi găsit oare omul, ajutat de satana, mijlocul cel mai perfid și subtil cu care, în sfârșit, să-și vie de hac? Te pomenești!” (p. 51)

„Aflu, de la un foarte credincios, de câțiva preoți care și-au cumpărat mașini (unul o mașină de 80.000 de lei), prilej de oarecare sminteală, mai ales că preoții aceștia funcționează în cartiere cu o populație mai oarecare. Desigur, eu nu zic că automobilul e un instrument interzis preotului, totuși!… e un totuși, în sensul că nu e momentul, material și psihologic, bine ales. Mai târziu, în alte condiții de viață, poate s-ar nimeri, poate se va potrivi, dar acum, în vremea aceasta, eu apreciez ca ceva de scandal… Dacă așa îl slujesc pe Dumnezeu, acești slujitori cu adevărat mai bine ar fi, și pentru ei – în primul rând – și pentru alții, să se lase de… meserie.” (pp. 29, 30)

(Alexandru Mironescu, Admirabila tăcere. Jurnal 1968-1969, Humanitas, 2019.)

+1
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Florin Bică