ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Împarte-ți pâinea cu cel flămând!

4+

Un aranjament frumos, de Ziua Recunoștinței, atrăgea privirile tuturor participanților într-o biserică arhiplină. Câteva ore mai târziu, dovlecii, morcovii, roșiile și castraveții aveau să ia alt drum, valorând cam cât frunzele din decor deja uscate. Poate că știi această istorie a irosirii și din biserica ta.

În anul următor am decis să facem altfel, să aducem ca recunoștință produse ce aveau să fie de real folos cuiva, putând fi donate imediat unor oameni nevoiași. Cineva din biserică văzuse în stradă o organizație care le dădea de mâncare săracilor. I-am contactat pe acei oameni buni și le-am aflat nevoile, iar în ocazia respectivă, după programul de la biserică, lăzile și cutiile de produse, fructe și legume au fost transformate în masa unor… homeless.

Îi știi. Sunt cei pe lângă care te înfiori când treci și pe care-i vezi dormind sub vitrina vreunui magazin sau în vreun gang. Are fiecare istoria lui.

A fost o ocazie bună de misionarism. Următoarea avea să fie hăt, la anul… Nu am putea face chestia asta mai des? – e întrebarea ce-a venit în minte imediat. De ce să așteptăm până la Ziua Recunoștinței? Am hotărât ca la fiecare ocazie de Communion Service (aka Cina Domnului) să venim la biserică nu doar pentru a primi iertare și simbolurile jertfei Domnului nostru (pâine și must), ci și pentru a oferi ceva noi înșine. Altfel spus, să facem o donație pentru săraci în fiecare trimestru.

Din trei în trei luni, în timp ce în fața amvonului bisericii se întindea masa Cinei Domnului, într-o parte a platformei (dar la fel de vizibil), se aduna o mulțime de plase sau de cutii cu… conserve, haine, produse de igienă personală, saci de dormit etc.

Evident, pentru omul străzii, Evanghelia era mult mai bine reprezentată de o conservă sau de un sac de dormit decât de un pliant sau de o carte religioasă.

Organizația pentru care am adunat ajutoare se numește Hope in the Darkness. Inspirat nume! De trei ori pe săptămână, la lăsarea întunericului, voluntarii organizației din Dublin (Irlanda) întindeau o masă direct în stradă. Mâncare caldă, băuturi calde, sandvișuri, fructe, biscuiți și, mai ales, zâmbete de compasiune față de cei sărmani. Aceștia se adunau cu sutele (fără exagerare) și formau o coadă gri, zgribulită, parcă din altă lume. Totul în fața Oficiului Central al Poștei din Dublin (un fel de Piața Universității din București), loc cunoscut, foarte populat și cu rezonanțe în obținerea independenței Republicii Irlanda.

De mai multe ori am fost noi înșine să facem voluntariat pentru Hope in the Darkness. Fie vară, fie iarnă, am mers în stradă să vedem cu ochii noștri. Am scris despre o astfel de experiență în articolul Salutări din Gadara. (Știi, Gadara din călătoriile lui Isus, pe partea cealaltă a Mării Galileei, cu necurați…)

După o vreme, o persoană din biserică a plusat: „Ce-ar fi să facem noi sandvișurile pentru Hope?” Așa că, săptămânal, în fiecare duminică, peste 100 de sandvișuri cu de toate, sănătoase, au început să ia calea străzii, ajungând în mâna unor defavorizați.

Au fost și alte ocazii în care am putut ajuta. (Nu se cuvine să le trâmbițăm, că-i mai bine să nu știe stânga ce face dreapta, cum zice Biblia.) Una singură: într-o noapte, doi lideri ai bisericii au dormit în stradă alături de Hope in the Darkness, ca să trăiască pe propria piele ce simt homeleșii

Pas cu pas, am înțeles că Dumnezeu ne conduce spre nivelul următor. Cum ar fi să slujim noi înșine? Să întindem noi înșine o masă cu mâncare?

Pe când ne gândeam la lucrurile astea și plănuiam, Hope in the Darkness a întrerupt temporar activitatea – nu au putut fi în stradă într-o duminică seara. Mulți oameni aveau să facă foamea în noaptea aceea… A fost momentul când am putut compensa lipsa lor și, în deplin parteneriat cu ei, le-am ținut locul. Parcă eram de-ai casei. Mă rog, de-ai străzii. Totul a mers ca înainte; știam deja ce aveam de făcut.

„Botezul” acesta a fost semnalul clar: trebuia să fim acolo. S-a născut astfel – prematur, dar viguros – Adventist Community Services (www.facebook.com/acsdublin).

Am decis să acoperim cu regularitate o altă seară din săptămână decât cele în care erau prezenți cei de la Hope. Am ales sâmbăta. Din noiembrie 2019 suntem prezenți, în fiecare a doua sâmbătă a lunii, în stradă. Cu trei mese pline! Mâncare și băuturi calde, haine și saci de dormit. Și, firește, cu oameni care le slujesc altor oameni.

Uimirea e dublă. Dintr-o perspectivă, suntem uimiți cum fondurile, resursele, voluntarii, toți și toate sunt exact cât trebuie și nu lipsesc niciodată. Nu o dată, când ni s-a terminat mâncarea, alții, absolut necunoscuți, au adus mâncare. Nu o dată au oprit lângă noi trecători bine îmbrăcați (e zonă de shopping), care ne-au dat bani să ducem mai departe proiectul. Și-apoi sunt și voluntarii care nu-s dintre ai noștri niște frumoși necunoscuți care aduc saci sau cutii de haine, bucurându-se să slujească alături de ACS.

Iar cealaltă uimire, a doua, este să-i vezi pe tinerii și copiii bisericii vrând să se implice. Pot să se implice. Și o fac bine. Probabil că doar ocazia lipsea, potențialul fiind deja acolo. 

Slujim cu bucurie, haștagul nostru fiind #joyofserving. Iar principiul acestei slujiri ne-a fost inspirat de un text:

„Dacă vrem să ajungem la oameni, o singură metodă ne va aduce cu adevărat succesul – metoda lui Hristos. Mântuitorul s-a amestecat printre oameni ca Unul care era interesat de binele lor. Le-a arătat compasiune, le-a slujit nevoilor pe care aceștia le aveau și le-a câștigat încrederea. Apoi le-a spus: «Vino după Mine!»”

(Ellen G. White, Divina vindecare)
4+
Distribuie
Articol semnat de
Christian Sălcianu

Cristi este un scorpion convertit, pasionat de Biblie. ESTJ, a făcut militărie în liceu, dar și-a luat gradele în teologie și litere. Pastor în Dublin, se califică în servant leadership la locul de muncă. Scrie, aleargă. O iubește pe Claudia. Și pe Iris.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Christian Sălcianu