ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

În căutarea „Genezelor”. Interviu cu fotograful Daniel Diaconu

3+

Am stat de vorbă cu fotograful Daniel Diaconu și am încercat să vedem dacă și în ce măsură munca lui – sau, mai bine spus, arta lui – poartă și amprenta convingerilor sale creștine.

Când alți fotografi se orientează spre direcții mai atractive financiar, precum fotografia de modeling, de produs sau de nuntă, tu ești, în mod evident, interesat de altceva. Ce fotografiezi și de ce?

Fotografiez ce îmi atrage atenția. Uneori am și aparatul de fotografiat cu mine. (Râde.) Din când în când fac și fotografie din sfera comercială (de nuntă, de produs), dar, preponderent, fotografiez natură și elemente din natură. Suntem înconjurați de natură, iar posibilitățile de a o explora fotografic sunt aproape infinite. O plimbare prin pădure, la munte sau pe malul mării se poate transforma oricând într-o incursiune fotografică spontană. De cele mai multe ori, ieșirile astea nu oferă cadrul și condițiile necesare realizării unor fotografii care să depășească fotografia de tip „vedere”, dar pot apărea totuși fotografii bune din asemenea plimbări. Rezultatele sunt direct proporționale cu implicarea investită în actul fotografic.

Latura estetică a fotografiei de natură este importantă, dar, dacă fotografia e construită doar din punct de vedere estetic, avem o problemă. Dincolo de ce atrage privirea trebuie să existe un mesaj, o provocare, un element care să te determine să privești fotografia respectivă și cu ochii minții. Fotografiez deci natură pentru că am găsit astfel o modalitate de a povesti ceva despre lume, viață, crezuri, idealuri și, bineînțeles, despre mine.

Știm cu toții că fotografiile se editează. Până unde mergi cu editarea sau ajustarea? Avem în vedere și eventualele limite pe care ți le-ai putea impune dintr-o perspectivă morală.

Fotografia este un mijloc de comunicare, așa că editarea fotografiilor e necesară poate la fel de mult ca aceea a unui text scris sau a unei producții video. Prin editare înțeleg reglaje fine de culoare, de contrast și, în cazuri excepționale, eliminarea din cadru a unor elemente care distrag atenția, dar care n-au putut fi eliminate în momentul fotografierii. Nu am nimic împotriva colajelor foto sau a prelucrărilor suprarealiste, cu condiția să se specifice lucrul acesta.

Aproape toți fotografii optează pentru formatul RAW (un format necomprimat, care păstrează toate informațiile captate de senzorul aparatului de fotografiat). Imaginile obținute sunt destul de plate, urmând ca, ulterior, în procesul de editare, să se regleze parametrii de contrast și de culoare ai fotografiei. Sunt genuri fotografice – fotojurnalismul, de pildă – unde editarea trebuie să fie minimă, pentru a nu denatura informațiile și personajele din fotografie. Alte genuri fotografice sunt mai generoase în ceea ce privește posibilitățile de editare. Este adevărat că, de multe ori, editarea poate să fie prea agresivă, prea suprarealistă sau pur și simplu inadecvată, dar este cu adevărat o problemă atunci când e folosită pentru mascarea unor carențe tehnice sau de compoziție ale fotografiei ori pentru distorsionarea realității.

Fiecare editează cât și cum crede de cuviință, având însă întotdeauna în vedere faptul că mesajul fotografiei este primordial, iar editarea are un rol secundar, de susținere a mesajului transmis de fotografie, în niciun caz de substituire a lui. Dacă privești o fotografie și primul lucru pe care îl observi este fie contrastul nenatural, fie culorile prea saturate sau nerealiste, fie tenul foarte „sticlos” al doamnei sau al domnișoarei, ceva nu e în regulă cu fotografia respectivă din punctul de vedere al tehnicilor de editare folosite. Pe de altă parte însă, e nevoie de o cultură fotografică destul de vastă pentru a putea aprecia cu adevărat valoarea unei fotografii. Orice carte poate părea bună dacă tot ce ai „citit” înaintea ei au fost „cărțile de colorat”.

Iată, ca exemplu, o fotografie în variantă needitată și în variantă editată:

Ți-ai expus lucrările în cadrul unor evenimente? Ai primit feedback de la privitori?

Referindu-mă la fotografiile mele de natură, nu mă consider și nu sunt un fotograf bun. Fotografiile mele sunt mai degrabă încercări de a surprinde momente, stări, idei. Unele sunt mai aproape de ceea ce ar trebui să fie; altele, mai puțin… Multe nu sunt deloc ceea ce mi-am dorit. Prin urmare, nu am participat la prea multe expoziții sau concursuri, iar de expus, am expus la evenimente de anvergură mică. Îmi este dificil să adun 10-20 de fotografii care să fie reprezentative. Este loc de creștere și de învățat. Privind în urmă, observ totuși o creștere oarecare, iar lucrul acesta este îmbucurător. Reacțiile la fotografiile mele sunt, în general, pozitive, dar sunt conștient că mai am mult de muncit.

Fotografia aceasta a obținut premiul I la concursul național FOTOGEOGRAFICA, ediția din 2015.

Care este fotografia ta favorită? E o poveste în spatele ei?

Fotografia mea favorită este aceasta:

Îmi place foarte mult stilul minimalist, iar fotografia aceasta este suficient de simplă din punctul de vedere al elementelor care o compun, dar și suficient de expresivă. Nu are o poveste în spate. Dar poate spune o poveste. Are o semnificație aparte pentru mine, deoarece am asociat-o cu anumite trăiri foarte personale. A fost făcută într-o zi geroasă, într-un parc din București. Dacă ar fi să-i dau un titlu, ar putea fi „Însingurare”.

La fel de mult îmi place o altă variantă a ei, una cu două personaje – un fel de „Însingurare în doi”.

Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Privind din alt unghi, pare că azi imaginea suprimă cuvântul. Cum faci față provocării de a transmite food for thought, și nu produse pentru devorare rapidă, pe nemestecate?

Este, într-adevăr, o provocare. În ultima perioadă am încercat să fiu selectiv cu ceea ce fotografiez. Cred că important este modul în care compui o fotografie. Dacă te lași impresionat de elementele spectaculoase, poți obține o fotografie impresionantă. Însă când cauți să aduci în fotografie ceva care să o definească și să-i dea sens, nu vei declanșa până nu vei găsi acel ceva. Doar atunci fotografia poate fi bună cu adevărat – bob ales.

Ai văzut prin lentilă ceva care să-ți confirme o dată în plus convingerile tale creștine?

Sunt situații când văd ceva ce pare „de dorit”, iar asta mă determină să duc aparatul de fotografiat la ochi, și-apoi, mai devreme – adică atunci, pe loc – sau mai târziu – acasă, când mă uit peste fotografii –, constat că nu e ceea ce am anticipat. Asta mă trimite cu gândul la Biblie, în care scrie că „multe căi pot părea bune omului…”, dar nu sunt.

Dincolo de ce atrage privirea trebuie să existe un mesaj, o provocare, un element care să te determine să privești fotografia respectivă și cu ochii minții.

Ca fotograf descoperi, poate mai mult decât alții, că lucrurile sunt trecătoare. Uneori, lumina se schimbă extrem de rapid; alteori, vântul, ceața, ninsoarea, ploaia sau un simplu zgomot poate transforma semnificativ scena pe care dorești să o fotografiezi. Se întâmplă să prinzi momentul ideal, dar și să-l ratezi ori să-l aștepți în zadar. Observi adeseori că o scenă pe care ai surprins-o într-o fotografie nu mai există în forma în care a rămas de-acum doar în fotografie, iar asta de la o secundă la alta. Iarăși îmi vine în gând un text biblic: „Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare […], ochiul nu se mai satură privind.”

Ai avut vreodată simțământul că stai în fața unui „rug aprins”, de unde îți vorbește Creatorul?

Nu am avut parte de momente de epifanie privind prin obiectivul aparatului de fotografiat. Experiențele de viață, episoadele de întristare și de bucurie, întrebările și frământările, căutarea și găsirea – parțială – a unor răspunsuri au fost momentele în care convingerile mele creștine s-au format și reformat. Dar pot spune că fotografia mea s-a născut de multe ori în astfel de momente.

Când citești Biblia, te surprinzi „fotografiind” instantanee? Ai momente în care, citind, vezi pur și simplu imaginea, cu scenografie, cu lumina dând un anumit contur personajelor?

Deși poate părea ciudat, nu îmi amintesc să mă fi surprins „fotografiind” în timp ce citeam Biblia. Cred că va fi un exercițiu interesant pentru viitor. Unele pasaje însă mi le pot imagina ca scene dintr-un film. De obicei, când citesc Biblia sau alte cărți, sunt concentrat mai mult pe înțelegerea mesajului cărții decât pe aspecte particulare ce țin de personaje, de ambient sau de punerea în scenă.

Dacă ar fi să dezvolți un proiect fotografic de vernisaj, de publicat, unul care să îți exprime și convingerile religioase, care ar fi acela?

Am deja în minte un proiect fotografic, unul care să ilustreze conceptul de Început. Mi se pare că orice început are în componența lui ceva special, un potențial atât de mare, atât de natural și de spontan, ca Începutul din Geneza. Desigur că expoziția se va numi Geneze. Am câteva fotografii care pot candida pentru un loc în această expoziție, dar proiectul este doar la stadiul de idee. Deocamdată.

Ce vis are fotograful Daniel Diaconu? Spre ce ținte gândești să faci un „zoom” sau cât de largă vrei să faci „panorama”?

Dacă ar fi să ilustrez printr-o fotografie gândurile mele cu privire la viitor, atunci fotografia ar fi aceasta:

Un amestec de curiozitate, de așteptare și de mult nedefinit… Visez la ceva mai mult decât tot ce am visat până acum. Îmi doresc să trăiesc cu sens. Iar singurul care dă sens vieții este Creatorul ei, Dumnezeu. Cu alte cuvinte, visez să trăiesc cu Dumnezeu.

Îl poți urmări pe Daniel Diaconu pe Facebook, pe Instagram și pe site-ul său, aflat deocamdată într-o etapă de proiectare.

3+
Distribuie
Articol semnat de
Redacția
Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Redacția