Florin BicăDând o raită prin Imnele iubirii de Ioan Alexandru mi s-au lipit ochii de cele trei poeme de mai jos.
Troiță
Absolutul nostru Triadă
Orbul din naștere e dat să vadă
Unul în trei la chip și-asemănare
După iubire-i fiecare
De unul singur ne deplină
Și-n doi e lipsă cel ce o să vină
Când trei nutresc o singură privire
De-ajuns i-o pâine pentru omenire
Din resturile-n coșuri adunate
Trăi-vor neamuri în deplinătate
Desăvârșire
N-are nevoie cosmosul de mine
Ființa lui Cuvântul o-ntreține
Iar eu rostindu-l nu apune
Muntele și steaua-n rugăciune
E-n șuierul de brazi desăvârșire
O presimt prin jertfa din iubire
Să nu se stingă jarul din tăciune
Suflu în el cu rănile din mine
Psalm
Din toată inima din tot cugetul și sufletul meu
Iubesc absoluta Ființă
Iar că aproape-o știu mereu
Oceane între noi de suferință
Cerurile albastre cortul lor
Peste mări întins peste zidire
De-aș fi cât nimicul de ușor
Etern voi fi găsit după iubire
Numai să rămân răspuns
Chip și asemănare
Murind voi fi și mai expus
Învierii lui mistuitoare
(Ioan Alexandru, Imnele iubirii, Editura Cartea Românească, 1983, pp. 204, 172, 154)
Autor invitat
