ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Jaroslav Pelikan despre Biblie ca rețetă prescrisă de Dumnezeu

0

Rândurile de mai jos îi aparțin teologului și istoricului Jaroslav Pelikan, autorul a numeroase cărți despre istoria creștinismului. El subliniază de ce Biblia este, în cele din urmă, o chestiune de viață și de moarte.

„Doi termeni folosiți adeseori în legătură cu Biblia, unul aparținând dreptului, iar altul medicinei, vor ilustra importanța «Bibliei, a întregii Biblii și doar a Bibliei» pentru oricine consideră Biblia demnă de încredere: testament și rețetă. Suntem atât de obișnuiți să întoarcem pe toate părțile expresiile «Vechiul Testament» și «Noul Testament», încât am putea scăpa din vedere sensul lor de bază, care devine clar prin expresia juridică «ultima dorință și testamentul». O astfel de «dorință și testament» este un contract între vii și morți, atât testatorul, cât și moștenitorii fiind îndreptățiți să aibă încredere că documentul acesta reprezintă cu autoritate «întregul testament și nimic altceva decât testamentul” celui care l-a întocmit și i-a stabilit clauzele. În mod similar, când un medic prescrie o rețetă, este legitim ca atât medicul, cât și pacientul să se aștepte ca farmacistul să respecte «scopul plin de autoritate” al documentului și să furnizeze «rețeta și nimic altceva decât rețeta». Atât testamentul, cât și rețeta pot fi chestiuni de viață și de moarte, și la fel poate fi și Biblia, motiv pentru care vorbim despre «mântuire», care înseamnă sănătate, și despre «prescripțiile Cuvântului lui Dumnezeu».”

(Jaroslav Pelikan, Whose Bible Is It? A History of the Scriptures Through the Ages, Viking Penguin, 2005, p. 4.)

Cartea poate fi cumpărată de aici.

0
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Florin Bică