ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

L-am găsit după ce L-am omorât

+15

Cu gândul și convingerea aceasta au rămas mulți dintre miile de oameni care merseseră pentru sărbătoare la Ierusalim. Tocmai suferiseră un șoc când, „străpunși în inimă” (poate un alt fel de a spune „circumciși de Duhul Sfânt”), au întrebat cu toată deschiderea: „Fraților, acu’ ce-i de făcut?”

Predicatorul Simon Petru, un cvasinecunoscut, provincial și neșcolit, vorbise cu mare înflăcărare despre Isus din Nazaret. Deși conștient de prezența multor oaspeți de departe, Petru se adresase unei mulțimi de cucernici, oameni care știau deopotrivă profețiile și evenimentele recente ce duseseră la răstignirea lui Isus.  

Arătându-L drept Cel în care se împliniseră profețiile mesianice, apostolul Petru încheiase predica foarte curat: 

„Să știe bine dar toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut Domn și Mesia pe acest Isus pe care L-ați răstignit voi.” (Faptele apostolilor 2:36)

Cronicarul continuă: „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: «Fraților, ce să facem?»

Uimește acceptarea unison din partea a trei mii de oameni. Așteptarea de generații, de milenii, după Mesia se împlinise. Venise! În vremea lor. Oh, uriașă binecuvântare! Doar că… totul se întâmplase altfel decât se așteptaseră. Pe dos, chiar.

Planul divin, fără îndoială, se împlinise în ciuda oricăror manevre omenești. Iar Dumnezeu nu fusese luat prin surprindere. Găsesc dovada în 2:23, unde apostolul Petru afirmă că răstignirea lui Isus fusese săvârșită „după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu.” (Ideea e repetată în 3:17 și 4:28, ca dovadă a unui element-cheie în predicarea primilor creștini).

Așadar, Mesia venise. Fusese răstignit, îngropat, înviat, înălțat. Contribuția lor, deloc modestă, fusese aceea de a-L omorî.  

În lumina profețiilor vedeau acum că astfel, prin cruce și înviere, Isus a fost pecetluit ca Mesia. Altfel ar fi rămas un excepțional predicator, un îndrăzneț challenger al status-quo-ului, un autentic făcător de minuni, un învietor al morților…

Dar acum, înviind din propria-I moarte pe cruce, a cucerit tot. (Abia aici a fost acel ceva ce le lipsește tuturor celorlalți ctitori de religii.)

În ecourile unui mormânt gol, oamenii au ascultat predica. Străpunși în inimă, s-au pocăit și s-au botezat. S-au dus acasă, și-au adunat femeile și copiii și le-au spus cea mai nebună veste: „Mesia a venit. Dar noi L-am omorât.”

Cea mai mare bucurie era amărâtă acum de conștientizarea propriei complicități: ridicare de mână, huiduire în cor, nepăsare, nebăgare de seamă. (De câte ori nu apreciem ceva după ce pierdem? Sau recunoaștem valoarea unui om după ce nu mai e?)

Aici văd frumusețea planului lui Dumnezeu. La noi, după ce a murit omul, nu mai putem face nimic. Iar dacă am spart obiectul sau dacă am frânt încrederea ori dacă am știrbit reputația… puține mai pot fi făcute ca-nainte. Butonul Undo are limitele lui. 

Dar la Dumnezeu e altfel. Ba chiar așa trebuia să fie!

Și anume: abia după ce-L omori pe Mesia Îi devii mai ucenic. (Nu mă supăr dacă simți că sar calul. Poate mă crezi dacă dau câteva exemple.)

Petru, Nicodim, Iosif din Arimateea, Toma… Abia după ce L-a trădat Petru L-a iubit mai mult decât orice. Abia după absența de la cruce Nicodim a ieșit public în fața mormântului. Abia după o abținere la vot în Sinedriu Iosif a avut curajul să meargă până la Pilat. Abia după ce a pus condițiile de validare a propriei credințe în înviere Toma a căzut pe genunchi înaintea Celui pe care L-a recunoscut ca Domn.

E ceva în noi care face ca abia după ce conștientizăm cât de mult rău facem, cât de păcătoși suntem, cât de aprig am lovit cu biciul în Cel răstignit… să deschidem ochii mai bine și să vedem că era Cel așteptat de veacuri. (Și că ne aștepta să-I facem asta.)

În ziua Cincizecimii au fost trei mii de oameni care au înțeles că L-au omorât pe Mesia. Amărăciunea le-a fost alinată de faptul că astfel L-au găsit pe Mesia. Cu ei a început totul, și așa creștinismul a ajuns până la noi.

„Fraților, acu’ ce-i de făcut?”

+15
Distribuie
Articol semnat de
Christian Sălcianu

Cristi este un scorpion convertit, pasionat de Biblie. ESTJ, a făcut militărie în liceu, dar și-a luat gradele în teologie și litere. Pastor în Dublin, se califică în servant leadership la locul de muncă. Scrie, aleargă. O iubește pe Claudia. Și pe Iris.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

1 comentariu
  • Deosebit articol. Îmi place cum vă puneți in pielea primilor creștini și povestiți astfel ca orice om să înțeleagă! Continuați, faceți o treabă super! 🙂

Articol semnat de Christian Sălcianu