ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Like > Mushtar.Ro < Dislike

+5

De o emoție ca aceea care ne încerca când profa intra în clasă, pe vremuri, cu teancul de teze legat cu sfoară, urmând să anunțe notele, am avut parte și-n urmă cu un an. Primele articole Mushtar.Ro ajungeau la public. Dar cum aveau să perceapă cititorii abordarea piperată a unor subiecte îndeobște analizate auster sau, poate, ignorate?

Reacțiile n-au întârziat și, venind întâi din partea prietenilor și-a amicilor din social media – întâii descălecători pe plaiurile mushtărești – au fost prietenoase.

„Uimire amestecată cu admirație”, ne transmitea, în scurt timp de la intrarea în on-line, o cititoare devenită instantaneu fană îmbunată (n-am vrut să zicem înrăită) a Mushtarului. „Sunt într-un continuu wow.” Și tot aceeași cititoare: „Amuzant. Picant. Fresh. Profund. De meditat. Bravo, băieți! Să vă crească frumos copacul!”

„Faine articolele voastre. Sper să citească cât mai multă lume”, ne transmitea altcineva.

„Super articole! Dacă începi, nu mai lași jos tableta” – spunea un cititor. Iar altul confirma: „Am intrat vineri seara pe mushtarul vostru și, de la 5 minute cât voiam să stau (pentru că era deja foarte târziu), a durat 50 de minute.”

„Mie nu îmi place muștarul”, admitea o cititoare, adăugând: „dar prin voi descopăr și un alt gust.”

„Singurul defect al site-ului este că e doar în română”, protesta un amic.

După câteva articole publicul s-a polarizat (și ne-a prins bine). În timp ce un pastor cerea permisiunea de a prelua textul „Deturnarea personală, sau Evanghelia după Maxwell” pentru a-l publica în buletinul informativ al bisericii sale, altcineva ne certa pentru – în opinia sa – greșita interpretare a celebrului guru John C. Maxwell.

Nu, n-au lipsit nici criticile. Le-am arhivat și pe acelea. De pildă, cineva comenta astfel pe marginea textului intitulat „Buletinele de identitate cu cip-cirip”: „Explicații drăguțe, comerciale, ancorate în realitatea imediată, dar rupte de un context mai larg, care ori nu este înțeles, ori nu este crezut.”

Un cititor a reclamat grafia cu sh în loc de ș a numelui Mushtar. Sperăm să ne fi citit mai departe.

Critici, aprecieri, emoticoane de toate soiurile, reacții față de site în general sau cu privire la anumite texte dintre cele publicate – le-am primit pe toate ca oamenii obișnuiți, adică bucurându-ne de laude sau ezitând, în dreptul anumitor comentarii, între a da o replică piperată ori a tăcea.

Mushtar.Ro nu e o goană după aprecierea altora. Dar este un proiect pentru alții, iar reacțiile contează. Uneori, sunt combustibilul care ne ajută să mergem mai departe.

Concluzia? O luăm tot din ce ni s-a scris în primul an:

„Faceți o treabă grozavă. Dați-i bătaie înainte! Mai avem timp doar pentru un ultim call. Împărăția stă să cadă pe noi.”


Toate articolele aniversare și înregistrarea video a întâlnirii de azi sunt adunate bob cu bob aici.

+5
Distribuie
Articol semnat de
Redacția
Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Redacția