ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Lumea ca o… pradă

+8

Străbunicuʼ mă lua cu el la pescuit. Când dădea la undiță, treceam întâi pe la vechiul colectiv, unde, în gunoaiele amestecate cu paie și bălegar, găseam niște râme roșii, mici și subțiri. Momeala! Or, tocmai asta mă intrigă la intenția lui Isus de a-Și deschide o școală de pescari. Momeala și prada.

Povestind cum au fost chemați la ucenicie frații Simon Petru și Andrei, evanghelistul Marcu notează neobișnuita invitație pe care le-a adresat-o Isus: „Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni!” (1:17). În mod cert, o invitație similară au primit și fiii lui Zebedei.

Analogia trebuie să fi sunat familiar în urechile celor două perechi de frați, a căror ocupație era tocmai pescuitul, dar și surprinzător. Isus le deschisese nu demult, prin miracolul pescuirii minunate (Luca 5:1-11), o perspectivă de mare potențial antreprenorial în biznisuʼ piscicol. Propunerea Lui de reconversie profesională le-a dat planurile peste cap.

Pescuitul e asociat unui element inedit – prada. Iar prada erau, în analogia lui Isus, oamenii. Pescuitul de pești nu-i totuna cu pescuitul de oameni. Iată de ce!

Pescarul de baltă prinde pești, dar pescarul de oameni prinde oameni. (Știu, e redundant, dar astfel ne fixăm mai bine categoriile în minte.)

Pescarul clasic folosește momeală (dă la muscă, la mămăligă sau la râmă), dar pescarul de oameni nu te momește la creștinism, ci te cheamă făcând apel la conștiința și inteligența ta. (Dovada? Oricare dintre epistolele pauline.)

Pescarul de pești își mănâncă prada sau o vinde, ca să facă profit. Indiferent de întrebuințarea dată peștilor, îi folosește o dată și-atât. Pentru el, peștii sunt marfă perisabilă, de unică folosință. (Oasele le papă pisica…) În schimb, pescarul de oameni își prinde „prada” pentru că o iubește și pentru că dorește ca ea să trăiască. El caută să-i fie de folos „prăzii”. O salvează tocmai de statutul de pradă (a lumii, a păcatului, a morții veșnice).

Găsesc în inedita analogie inventată de Isus un principiu de leadership remarcabil. Pescarul de oameni nu manipulează. Nu întinde capcane. Nu momește cu „râme teologice”. Nu-și vrea „prada” cu orice preț. Nu-i consideră pe ceilalți o marfă cuantificabilă – „atâția membri care au dat atâția bani…” Pare la mintea peștelui ce zic aici, dar, uneori, se întâmplă ca oamenii să mai încurce lucrurile, uitând că Isus avea în vedere un mod diferit de a pescui și un tip diferit de „pradă”.

Biserica nu trebuie să fie un minciog în care peștii se zbat, ci un iaz în care peștii înoată liberi.

Fie că ești pastor, preot, prezbiter sau un simplu creștin, când le vorbești oamenilor despre credința ta în Dumnezeu, trebuie să fii un altfel de pescar. Trebuie să fii genul de pescar care, în loc să scoată peștii din apă, din contră, îi aruncă în apă, în mediul lor adevărat, acolo unde pot trăi. „Momeala” din cârligul tău este ceea ce Biblia numește iubirea de aproapele. (Cine mimează iubirea face braconaj spiritual.)

Meșteșugul pescuitului de oameni nu e treabă deprinsă din moși-strămoși, ci o îndeletnicire care trebuie învățată direct de la Isus Hristos. (Ai remarcat, desigur, că El le-a spus celor doi frați: „vă voi face”.) Mai înainte de a fi pescar, creștinul trebuie să-și recunoască statutul de pește. Doar agățat el însuși în „cârligul” lui Isus, poate fi cu adevărat pescar de oameni.

Ca pește, îți recunoști dependența. Ca pescar, îți împlinești menirea.

+8
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Florin Bică