Maria (de Zaharia Stancu)

Adevăr, adevăr vă spun vouă,
Din inima cât soarele de mare:
Maria avea ochii în rouă
Și tâmplele arse-n sudoare.

Fulger căzuseră bicele. Câte?
Nimeni nu le putuse număra.
Rănile, vinete și urâte,
Fiecare semăna cu o stea.

Cineva pregătea crucea și cuiele,
Cineva săpa harnic mormântul.
Pădurile de smochini fremătau
Și pălmuiau cu frunzele vântul.

Adevăr, adevăr vă spun vouă:
Ce mult a fost iubită Maria
O știe un măslin din Magdala
Și Golgotha ce domină câmpia.

(Zaharia Stancu, Poezii, Editura Minerva, 1971, p. 16.)