ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Mireasa din Liban

35+

Între scenele tulburătoare văzute în filmările din Beirut am remarcat una extraordinară. Sunt subiectiv: aleg doar una, pentru contrastul uriaș before and after al imaginilor. 

Israa Seblani, medic rezident la un spital din Detroit (SUA), venise în Beirut pentru a fi mireasă. Săptămâni la rând, alături de viitorul soț și de familie, pregătise totul. Acum sosise ziua cea mare, iar ședința foto-video fusese programată înainte de ceremonie. În timp ce filma cadrele cu mireasa ca de poveste, fotograful Mahmoud Nakib a auzit o primă explozie, dar i-a părut a fi foarte departe. Au decis să continue ședința de filmări. Apoi, deodată, cerul s-a întunecat și s-a auzit un bubuit teribil. Microfonul camerei a înregistrat exclamația cuiva, „Allah Akbar”… După care a urmat adevăratul șoc al exploziei finale.

În mai puțin de 30 de secunde s-a văzut vulnerabilitatea lumii noastre. În slow motion poți privi zâmbetul miresei, calmitatea ei, amornia tuturor lucrurilor, decorul (vezi vitrinele acelea la final). Și apoi, brusc, se schimbă totul în scene de coșmar. Printre geamuri sparte, praf și moloz, mirele își ia mireasa și fug amândoi spre un adăpost…

Ei au scăpat cu viață. Dar 135 de oameni au murit și peste 5 000 au fost răniți. Străzi întregi au fost măturate de suflul exploziei, iar 300 000 de oameni sunt homeless acum. „Distrugerile sunt uriașe, mulți oameni și-au pierdut viața sau au fost răniți. Dar, dacă mă uit la noi, la mine, la soțul meu, la fotograf – cum am scăpat fără să fim răniți, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a păzit. ” (Israa Seblani)

Pentru o clipă, ciuperca exploziei de la Beirut mi-a adus aminte de cea de la Hiroshima. (Da, zilele acestea, Japonia comemorează 75 de ani de la atacurile nucleare care au ucis sute de mii de oameni.)

Privind clipul filmării de nuntă din Beirut mi-au revenit în minte instantaneu câteva versete biblice care vorbesc despre surpriza evenimentelor finale. Nu de sperietură e vorba. Ci de faptul că, de la distanță, în timp de pace și de liniște, multe lucruri ne par incredibile. Fiecare eveniment, cutremur, tsunami, deces, accident (chiar de mașină), atac terorist…, fiecare este șocant și vine ca o surpriză neplăcută. Și abia după ce se întâmplă realizezi drama. Ireversibilul!

Afirmațiile biblice de mai jos sunt de aducere-aminte. Poate le-ai memorat cu mulți ani în urmă, când credeai (simțeai) că sfârșitul e aproape. După un timp, unele s-au sedimentat, ca automatisme ale unui crez. Experiența miresei libaneze poate acționa ca un reminder că, în dezordinea lumii acesteia, se poate auzi oricând gongul final.

– „Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei.” (1 Tesaloniceni 5:3)

– „N-au știut nimic până în ziua când a venit potopul și i-a luat pe toți; tot așa va fi și la venirea Fiului omului.” (Matei 24:39)

– „Luați seama la voi înșivă ca nu cumva […] ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” (Luca 21:34)

– „Vai! Vai! Cetatea cea mare […] într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu.” (Apocalipsa 18:19)

– „De aceea și voi fiți gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” (Matei 24:44)

Îndemnul Scripturii este curat, de bun-simț și fără condamnare:

„Vegheați dar în tot timpul  și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului.” (Luca 21:36)

35+
Distribuie
Articol semnat de
Christian Sălcianu

Cristi este un scorpion convertit, pasionat de Biblie. ESTJ, a făcut militărie în liceu, dar și-a luat gradele în teologie și litere. Pastor în Dublin, se califică în servant leadership la locul de muncă. Scrie, aleargă. O iubește pe Claudia. Și pe Iris.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

2 comentarii
  • “Ii mulțumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a păzit” (Israa Seblani)
    Am auzit de multe ori aceste cuvinte, în timp ce sute sau chiar mii de oameni își pierd viața într-un accident, cutremur, inundație sau atac armat… Prima întrebare care îmi vine in minte e: Oare e atât de “mică” mâna lui Dumnezeu că poate acoperi și apăra de nenorocire pe unii, dar nu ajunge pentru celelalte sute sau mii, care suferă? Sau noi, oamenii, greșit punem in cârcă lui Dumnezeu și diavolului toate ce ni se întâmplă, adesea din prostia umană și exagerăm cu “implicarea” lor in “treburile” noastre?

    • Mâna lui Dumnezeu, din punctul de vedere al celui care crede în Dumnezeu, nu este prea mică, nici prea slabă în nicio situație, în nicio privință. La fel de bine am putea să ne întrebăm de ce nu ne salvează Dumnezeu pe toți în clipa asta, ca să nu mai moară nimeni, să nu mai sufere nimeni ș.a.m.d. Sau: De ce, fiind pe Pământ, întrupat, Histos nu i-a vindecat pe toți deodată? În ce privește implicarea de care vorbiți, și Dumnezeu, și Diavolul chiar sunt implicați în viața noastră. Cel puțin asta spune Biblia și asta crede un creștin. Sigur, ne-ar plăcea ca Dumnezeu să fie un algoritm, o formulă matematică sau o rețetă care, în toate situațiile, funcționează la fel. Deși e neschimbător în caracter și intenții, Dumnezeu ne va surprinde întotdeauna prin exactitatea originalității sale imprevizibile. Nu doar noi avem liber arbitru, ci și El. Iar istoria vieții noastre e o intersectare permanentă între alegerile noastre (proaste, adeseori) și planurile Lui. Adevărul gol-goluț e că nu știm de ce mireasa a scăpat cu viață, iar alte zeci de persoane au murit. Știm doar că mireasa a scăpat cu viață, iar alții au murit. „De ce”-ul ne scapă, nu este al nostru. Este al Lui. Până la urmă, ține de libertatea fiecărui om care, rămas în viață după o asemenea catastrofă, să decidă în mintea lui ce crede. Unii spun: „Dumnezeu m-a salvat”. Alții: „Scăparea mea a fost rodul unor circumstanțe pe care nu le controlează nimeni.” Niciuna dintre părți nu poate aduce argumente hotărâtoare. De aceea se și numește… credință.

Articol semnat de Christian Sălcianu