ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Mușcați de-un șarpe, vindecați de-un Altul

6+

În marea luptă cu tatăl minciunii Șarpele învăț din istoria evreilor. Pe paginile Vechiului Testament găsesc o întâmplare unică: oameni mușcați de șerpi, oameni vindecați printr-un șarpe… Evenimentul acesta ar rămâne o ciudățenie dacă nu ar fi fost chiar pârghia prin care Isus l-a convertit pe un mai-mare al fariseilor, bătrânul Nicodim. Scoși de Dumnezeu din Egipt prin mari urgii (Exodul 7–12), trecuți prin Marea Roșie, ajunși la țara făgăduită, evreii au oscilat 40 de ani între credința în Dumnezeu și pofta după oalele cu mâncare ale Egiptului. Cârcotași, au atins chiar punctul în care, despre mana cerească, pâinea cea de toate zilele, să spună că li „s-a scârbit sufletul de această hrană proastă” (Numeri 21:5).

Întrecând din nou măsura (pentru a câta oară?), au fost lăsați descoperiți, fără protecția lui Dumnezeu. O clipită, spre trezirea nebunilor. Tabăra a fost atacată de șerpi veninoși, mânați de mai-marele Șarpe. În corturi sau la margine de tabără, aerul era sfâșiat de strigăte. Durere! Panică! Moartea îi secera diabolic și „au murit mulți oameni în Israel” (Numeri 21:6).

Cei în viață au știut ce să facă – să vină la Dumnezeu. L-au rugat pe Moise să se roage pentru popor. Pe urmele faraonului egiptean, când s-au văzut îngenuncheați de natură, L-au recunoscut pe Dumnezeu.

Moise s-a rugat. Iar Dumnezeu i-a răspuns într-un mod ciudat: „Ia material și fă un șarpe!”

„Cum, Doamne? Noi vrem leacuri, o minune, acum. E timp de făurit de idoli?” (2 Împărați 18:4)

„Fă un șarpe din aramă, la fel ca mizeria care-ți sâsâie la picioare! Bate-l într-un vârf de stâlp, să nu mai miște! Ridică-l să-l vadă toți! Oricine va privi la el va scăpa cu viață.”

„Și cine nu?”

„Nu.”

Zis și făcut. Au privit în sus. Și au scăpat. 

Despre pasajul acesta i-a spus Isus Hristos unui mândru fruntaș al fariseilor, Nicodim.

Venit cu lauda la Isus („Învățătorule, știm că ești venit de la Dumnezeu” [Ioan 3:2]), a fost scurtat grabnic: „Nicodime, trebuie să te naști din nou!” Țintuit de implicațiile acestui imperativ cu adresă – falimentul întregii lui pregătiri teologice –, Nicodim a dat înapoi. Îl putem înțelege, pocăința are un preț.

Isus l-a lăsat nedumerit, pe gânduri alese, spunându-i că-l așteaptă la o altă cotitură în viață, când Nicodim va veni din nou după El. Și atunci va înțelege!

Știindu-l cunoscător al istoriei evreilor, Isus i-a înfipt în minte un alt imperativ, de data asta cu privire la Sine, citând strania poveste din pustie: „După cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:14-15).

Ani mai târziu, la momentul judecării și crucificării lui Isus, Nicodim era și el acolo. Nu a strigat: „Răstignește-L”, ca gloata, însă exact asta aștepta! Ca împlinire a profeției lui Isus.

În cel răstignit și pironit de cuie, înălțat pe crucea-stâlp, Nicodim vedea șarpele din pustie.

Mă regăsesc în Nicodim: mușcat de-un șarpe, vindecat de-un Altul. Găsesc un ecou și în cuvintele lui Pavel: „Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său, într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8:3). De asemenea: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi…” (2 Corinteni 5:21). Sau „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii făcându-Se blestem pentru noi” (Galateni 3:13).

În umbra crucii, bătrânul Nicodim a venit în fața Celui înălțat între cer și pământ (Ioan 19:39). Atunci și acolo s-a convertit. Discret. Profund. Pentru totdeauna.

6+
Distribuie
Articol semnat de
Christian Sălcianu

Cristi este un scorpion convertit, pasionat de Biblie. ESTJ, a făcut militărie în liceu, dar și-a luat gradele în teologie și litere. Pastor în Dublin, se califică în servant leadership la locul de muncă. Scrie, aleargă. O iubește pe Claudia. Și pe Iris.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Christian Sălcianu