ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Muștarul – unitate de măsură divină

4+

Este sau nu sămânța de muștar cea mai mică din lume? Nu este! Pornind de la constatarea asta, unii au conchis că Isus a greșit (E clar! Nu le știe pe toate.) și I-au dat delete, trimițându-L în index, alături de ceilalți întemeietori de religie.

Isus nu și-a propus acuratețe botanică. Dacă vrei să-I cauți nod în papură, poți începe de oriunde. Din pilda semănătorului, de exemplu. Arată-mi un agricultor care aruncă sămânța orbește, prin bălării, pe drum etc. etc. Scopul pildelor nu constă în precizia detaliului, ci în fixarea de idei cu valoare spirituală în mintea ascultătorilor, cu ajutorul unor imagini inedite (samariteanul mai milos decât preotul evreu; fiul mare, la fel de răzvrătit ca mezinul risipitor; Lazăr privind din rai cum se perpelește în iad baronul local nemilos).

Totuși, micimea seminței de muștar era, în vremea lui Isus, proverbială. Când Isus a menționat „Împărăția cerurilor”, publicul a deschis urechile. Pentru niște evrei care munceau să plătească tribut cotropitorului roman, subiectul era de mare interes…

Îți imaginezi șocul lor când Isus a comparat Împărăția, aia cu Î mare, a cerurilor, cu „un grăunte de muștar”. Iar dacă asta li s-a părut exagerat, continuarea i-a luat iar prin surprindere. Sămânța devine, în pildă, un copac atât de mare, că „păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui” (Matei 13:32). Or, toată lumea știa, chiar și atunci, că din semințele de muștar cresc cel mult tufișuri, arbuști, nicidecum copaci atât de mari.

Vedem în această creștere nefirească, după cum Andrei Pleșu notează în Adevărul ca poveste, o „inevidență explozivă”. Bobul de muștar poate fi ignorat, dar efectele sale hiperbolizate, nu. Contrastul e categoric. Împărăția începe modest și atinge un zenit care depășește cadrul natural. În opoziția asta, Isus ascunde răspunsul la o întrebare (poate) nerostită.

„Ar putea fi galileeanul acesta neînsemnat, a cărui singură avere e cămașa de pe El, Împăratul așteptat?”

Mulți aveau dubii. Nici măcar minunile, contestate de diverși, nu erau suficiente pentru a-i lămuri asupra identității Lui. Pilda muștarului lovește fix în așteptările populare. Evreii își închipuiau Împărăția ca pe un ditamai sequoia care, căzând din cer, face Roma chiseliță, zdruncinând întregul pământ. Veni, vidi, vici. Probabil că un val de neîncredere a trecut peste auditoriul lui Isus, când El a ridicat degetul și le-a zis:

„Vedeți sămânța asta de muștar?” [Ei și-au mijit ochii, dar tot nu vedeau nimic.] „Împărăția începe așa, și crește, și crește…” În sămânța de muștar e ascunsă promisiunea unei Împărății. Sau, mai bine spus, e prezentă Împărăția însăși.

Nu e singura ocazie în care unitățile de măsură ale lui Dumnezeu nu corespund cu cele omenești. Pentru El, „o zi este ca o mie de ani” (2 Petru 3:18). Iar o sămânță e ca un copac. Sau ca o supergigantă albastră. Și invers.

Când L-au vrut mare, El a venit în scutec. Când Îl vom prefera mic, sau invizibil, El ni Se va arăta mare. În fața Lui, rămânem mici.

4+
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Florin Bică