ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Prin ce oameni vorbește Dumnezeu?

4+

Luca își începe evanghelia diferit de ceilalți evangheliști. Matei prezintă o genealogie tipic iudaică și începe cu nașterea lui Isus, în Betleem. Marcu merge 30 de ani mai târziu, indicând în vestirea Botezătorului împlinirea profeției lui Isaia. Ioan se duce la vremuri de dinainte de facerea lumii („la început a fost Cuvântul”). Luca, în schimb, vorbește despre nașterea lui… Ioan Botezătorul. Ținta îi e clară: să arate venirea lui Ioan ca parte a unui plan divin, bine ancorat în profeție și în istorie.

Începutul efectiv (3:1-2) pare strict informativ, cu iz de cronică: „În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea; Irod, cârmuitor al Galileii; Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei și al Trahonitei; Lisania, cârmuitor al Abilenei; și în zilele marilor preoţi Ana și Caiafa –, Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.

Exegetic avem de-a face cu o introducere clasică, orientare în repere istorice, precizie dincolo de orice îndoială a vremii. Oricine citește cărți profetice (Isaia, Ieremia, Osea, Amos) recunoaște modelul: chemarea unui proroc care slujește în perioada unor regi anume. O mare diferență e că, în cărțile Vechiului Testament, introducerile încep cu „Cuvântul lui Dumnezeu către [profet], în vremea [cutărui împărat]…”. Aici e invers. Acum ți-am atras atenția!

După o prăpastie de sute de ani de tăcere a vocilor profetice, Dumnezeu vorbește din nou, prin Ioan Botezătorul. Parcă ne aduce aminte de vremea marelui-preot Eli, când „Cuvântul Domnului era rar”, iar „vedeniile nu erau dese” (1 Samuel 3:1). Când, și deja prinzi ideea, Dumnezeu „sare” peste Eli, ca mare-preot, îi trece cu vederea pe fiii lui, nu-i ia în calcul pe fiii întâi-născuți și alege să vorbească printr-un neînsemnat copil al unei foste sterpe…

Luca este istoric, bine organizat, cercetător atent, dar și scriitor înțelept. Privind spre regiunea unde aveau să se desfășoare evenimentele evangheliei sale, el face un zoom-in: pornește de la Roma, spre Iudeea și Galileea, ajungând la cetatea Ierusalimului și, în cele din urmă, în pustie. La nivel de funcții, identificăm ordinea descrescătoare: împăratul, guvernatorul, tetrarhul, marele-preot, profetul. De la lumești la bisericești.

Dumnezeu vorbește. Prin ultimul din listă. Prin cel scos de la masa deciziilor mai-marilor. Prin ascetul Ioan, prin „sălbaticul” Ioan. Prin… „o fi demonizat?” (Matei 11:18).

Dar tu? Ești tot ultimul, tot în pustie? Dumnezeu poate vorbi prin tine, sărindu-i pe ceilalți.

Acum, să știi că Cuvântul Domnului nu i-a sărit de tot pe lideri, funcționari, prelați. Și a mântuit și dintre ei.

Ana și Caiafa (ginerele lui) și toată dinastia lor (Faptele apostolilor 4:6, Ioan 18:13,24) au avut ocazia să audă despre sau chiar în persoană pe Ioan, pe Isus, pe apostoli. Mulți preoți și leviți s-au pocăit (Faptele apostolilor 6:7, 4:36).

Irod, de asemenea, stătea în cumpănă la predicarea lui Ioan, ascultându-l cu plăcere (Marcu 6:20). În final a fost gâdele Botezătorului, nefiind de mirare că Isus l-a numit „vulpe” (Luca 13:31), i-a denunțat „aluatul” (Marcu 8:15) și nu i-a răspuns la provocări (Luca 23:7-11). Unul care crescuse cu Irod a devenit proroc al Domnului (Faptele apostolilor 13:1).

Pilat, de asemenea, avea să-l aibă în față pe Isus, ba chiar au dialogat (Ioan 18:33-38). S-a spălat pe mâini… și la fel i s-a făcut și lui, pe lumea asta. Nu înainte însă ca soția lui să primească un vis dumnezeiesc și să-l avertizeze (Matei 27:19).

Pilat a fost amenințat că pierde prietenia cu cezarul (Ioan 19:12), și a pierdut-o. Gloata i-a strigat că nu vrea alt conducător decât cezarul (Ioan 19:15), și cu el a rămas… Nu doar cu recunoștința de a-și numi marea după cezar, „Marea Tiberiadei” (Ioan 21:1), ci și cu un bir care să-i aducă aminte de chipul cezarului (Matei 22:17-22). Mai târziu, unii se vor converti la creștinism chiar din curtea împărătească, ba chiar și din casa cezarului (Filipeni 1:13, 4:22).

Dumnezeu le-a vorbit mai-marilor, prin cei mai apropiați ai lor. Dincolo de palate și de haine moi, El a vorbit și prin cei din urmă. Până azi pe unii ca aceștia îi face prieteni ai Mirelui. Știu, e din seria de paradoxuri care ne incomodează.

4+
Distribuie
Articol semnat de
Christian Sălcianu

Cristi este un scorpion convertit, pasionat de Biblie. ESTJ, a făcut militărie în liceu, dar și-a luat gradele în teologie și litere. Pastor în Dublin, se califică în servant leadership la locul de muncă. Scrie, aleargă. O iubește pe Claudia. Și pe Iris.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Christian Sălcianu