ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Relațiile tale sunt creștinismul tău

9+

Dacă vrei să verifici autenticitatea vieții tale de creștin, uită-te atent la relațiile tale! Cea mai credibilă analiză de sânge a propriului creștinism constă în evaluarea relațiilor cu cei din jurul meu (sau din jurul tău). Creștinismul este, în sâmburele său, filozofia și practica relațiilor.

Din zorii umanității, înainte să-Și fi terminat actul creator, Dumnezeul triunic a făcut o constatare celebră: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Geneza 2:18). În consecință, bărbatul a primit o femeie și, împreună, au primit porunca de a da naștere unor oameni noi și, implicit, unor relații noi.

Hop-țop, au trecut niște mii de ani și iată-l pe Moise coborând de pe munte cu un îndreptar al relațiilor – Decalogul. Ce conține acesta? Câteva porunci despre relația lui Dumnezeu cu oamenii și alte câteva despre relațiile om-om (relațiile între soți, între părinți și copii, între vecini și între oameni care ajung să interacționeze incidental).

După un mileniu și jumătate, Isus Hristos a sintetizat tot Decalogul în două principii de viață: (1) iubește-L pe Dumnezeu și (2) iubește-ți semenii (Matei 22:35-40)! Altfel spus, relații, relații, relații.

Și tot Hristos, așezând creștinismul proaspăt născut în perspectiva judecății finale și drepte a lui Dumnezeu, reduce totul la esența relațiilor. Parafrazez: „De fiecare dată când ați făcut un bine cuiva, Mie mi l-ați făcut. Iar când ați trecut nepăsători pe lângă cei în necaz, pe lângă Mine ați trecut” (Matei 25:31-46).

Biblia este o enciclopedie a relațiilor, în care cititorul atent găsește principii și cazuistică exemplificatoare (destule „așa nu”-uri, dar și „așa da”-uri).

Creștinismul este ori o religie practică, ori una eșuată.

Când creștinismul nu mai este o religie care transformă relațiile, ci una care se rezumă la dezvoltarea unor obsesii dogmatice, apocaliptice, escatologice, ecleziastice etc., și-a pierdut autenticitatea și forța înnoitoare. Nu mai este religie, legând relații, ci e statuie de marmură rece, admirându-se tăcut în oglindă.

Biserica este o comunitate. Recitind Faptele apostolilor, constat că accentul cade, în biserică, pe relații (interne și externe): primii creștini se îngrijesc unii de nevoile altora (4:32-35), iar ucenicii sunt trimiși să fie martori pentru Hristos, adică să relaționeze cu oamenii din imediata vecinătate și până hăt la marginea lumii (1:8). Biserica trebuie să fie nu doar o adunare, ci adunarea unor oameni care se străduiesc să relaționeze corect, constructiv și frumos.

Se spune că relația unui om cu Dumnezeu determină calitatea relațiilor cu semenii lui. Dar și relațiile sale cu persoanele din jur, mai ales cu cei care au aceeași credință ca el, pot avea un impact major asupra relației sale cu Dumnezeu. Axa verticală se intersectează determinant cu axa orizontală a relațiilor.

Nu degeaba se spune că relațiile sunt cel mai greu de construit și de întreținut.

Nu degeaba pilda fiului risipitor se termină cu o încrâncenare la nivel relațional.

O fi mântuirea personală, dar trece cu siguranță prin relații.

Apropo, de când nu ți-ai mai făcut „analizele de sânge”?

9+
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

1 comentariu
Articol semnat de Florin Bică