ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Suferința se limpezește în lumina potrivită

+7

Cu toții suferim în viață, pentru că suferința este o realitate umană. Însă de multe ori ea este dublată de disperarea care vine din neputința de a înțelege motivul pentru care suntem loviți. Și vedem asta la fiecare tragedie, când se ridică invariabil întrebarea: „De ce nu a intervenit Dumnezeu?”

În cartea Enigma suferinței, Georges Stéveny stabilește încă de la început că doar un credincios are dreptul să pună această întrebare. Pentru cei care gândesc în paradigmă atee, evoluționistă, în care lumea este un rezultat al hazardului, nu răul pune probleme de înțelegere, ci tocmai binele: dacă la originea tuturor lucrurilor este acest hazard lipsit de inteligență, logică și dragoste, nu putem decât să ne minunăm că există totuși atâta armonie în lumea noastră.

Însă, luându-L pe Dumnezeu ca punct de plecare, întrebarea privind suferința este justificată și în egală măsură spinoasă. De ce există suferință în lume? Da, uneori omul și-o face cu mâna lui, dar alteori suferința cade din senin pe capul lui. În astfel de situații, ce explicație găsim?

Este omul în cauză vinovat și pentru aceasta pedepsit de Dumnezeu? Dar, după cum demonstrează autorul, este de ajuns să ne gândim la comentariul lui Isus despre orbul din naștere sau la doi oameni nevinovați care au suferit (Iov și Isus), și această ipoteză cade.

Este, poate, suferința o modalitate prin care Dumnezeu îl șlefuiește pe om și îl face mai bun? Iarăși, dacă ne gândim că Isus Și-a definit misiunea ca una de a le reda orbilor vederea, surzilor auzul, iar șchiopilor puterea de a merge, nici această ipoteză nu se susține: de ce ar încerca Isus să aline suferința oamenilor dacă ea ar fi un instrument divin? În plus, afirmă autorul, cum ar putea fi admirat și iubit un creator atotputernic care în mod deliberat se folosește de boală, războaie și de o moarte adeseori foarte crudă pentru a-l modela pe om după chipul său? Să fie oare răul condiția sine qua non pentru existența binelui?

Atunci, este oare suferința un capriciu al lui Dumnezeu? Îi lasă pe unii să sufere după bunul Său plac? Cu alte cuvinte, deși ar putea alina suferința, nu vrea? Păi, ce mai rămâne din dragostea Lui? Sau, din contră, ar vrea să aline suferința, dar nu poate? Atunci, ce se alege de atotputernicia Lui?

Îți recomand cartea Enigma suferinței, care dă un răspuns magistral tuturor acestor întrebări (o mostră ți-am oferit aici). Modul în care sunt prezentate și interconectate ideile dă naștere unei lecturi captivante și revelatoare. Autorul discută despre exemplul lui Iov, suferința lui Isus, rolul lui Satana sau relația dintre Dumnezeu și suferință, surprinzându-ne cu finețea observațiilor și eleganța expunerii.

Dacă Iov nu a știut să se apere decât acuzându-L pe Dumnezeu, iar prietenii lui nu au știut să-L apere pe Dumnezeu decât acuzându-l pe Iov, Georges Stéveny reușește să pună suferința în lumina potrivită, arătând că, în chestiunea suferinței, Dumnezeu și omul sunt de aceeași parte a baricadei, suferind împreună.

„Dumnezeul Bibliei, Dumnezeul meu, nu este nepăsător în fața suferinței. Nu este înveșmântat într-o demnitate rigidă, fără inimă. El suferă cu mine și poartă durerea mea împreună cu mine. Până când suferința va muri definitiv în împărăția Lui de slavă.”
(Georges Stéveny, Enigma suferinței, p. 90)


Poți comanda cartea Enigma suferinței de la Editura Viață și Sănătate. Un fragment introductiv în format PDF este disponibil aici.

+7
Distribuie
Articol semnat de
Cristinel Sava

Cristinel scrie, cântă și vânează (greșeli de exprimare). Are un doctorat în filologie și îi place să stea cu nasul în cărți și manuscrise vechi. Când nu face asta, este tată pentru Radu, Ioana și Maria și soț pentru Cristina, pe care o iubește încă din clasa a 9-a.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Cristinel Sava