Florin BicăSunt oare piatră, nu mioară,
De pot ședea sub crucea ta, Hristoase,
Să-ți număr stropii sângelui ce lunecă domol pe oase
Fără de lacrimi, fără să mă doară?
Dând o raită prin Imnele iubirii de Ioan Alexandru mi s-au lipit ochii de cele trei poeme de mai jos.
ceva înfricoșat, nemaiștiut
e-n tăcerea pe care cântecele noastre
n-o pot clinti nicicum din loc
este acolo
nevăzut, dar nu ascuns
Am cules din cel mai recent volum de versuri al lui Aurel Pantea câteva poeme care poartă amprenta vizibilă a căutării unui dialog cu Dumnezeu.
Știu creștini care spun: „Nu-mi place poezia. Nu-i de mine.” Nici să scrie, nici să citească. Totuși, poezia este cea mai elevată cale de dezvoltare personală (aviz amatorilor). Plus că întâmplarea face că versu-I place și lui Dumnezeu, dovadă acele...