ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

„The Social Dilemma”: Îți place să fii pește în cârlig?

11+

Cei mai mulți dintre noi am estima că petrecem pe Facebook și/sau pe alte rețele sociale on-line o jumătate de oră sau maximum o oră pe zi. Dar dacă ai ști că timpul pe care îl pierzi în felul acesta este mult mai mare? Că stai pe Facebook și pe Insta(kilo)gram câte 3 ore zilnic (iar asta dacă ești… moderat), adică aproape o zi din cele șapte ale săptămânii?

Netflix face furori zilele astea cu noul său documentar original The Social Dilemma.

Filmul îi adună pe unii dintre oamenii care au contribuit decisiv la conceperea și ridicarea industriei de social media (Tristan Harris, de la Google; Justin Rosenstein, de la Facebook; Tim Kendall, de la Pinterest ș.a.), dar și cercetători universitari care au studiat fenomenul. Împreună, toți trag un semnal de alarmă foarte serios cu privire la fața întunecată, ocultă a „parcurilor virtuale” unde, adulți și copii deopotrivă, ardem gazul zi de zi.

Recunoscând și lucrurile bune pe care rețelele de tipul Facebookului le-au adus în viața a miliarde de pământeni (unii și-au regăsit rudele înstrăinate, alții au găsit donatori de organe, iar în unele colțuri de lume oamenii s-au strâns, cu ajutorul social media, să lupte împotriva regimurilor nedemocratice), foștii angajați ai marilor companii de social media ies în față și spun franc câteva lucruri la care trebuie să ne gândim serios.

„Dacă nu plătești produsul, tu ești produsul”, citează Harris o zicătoare deșteaptă.

Hopaaa… Cum adică? Noi? Produse? Vânduți de cine cui?

Vânduți de companiile de social media oricui dorește să ne vândă ceva pe piața on-line. Altfel spus, suntem pești în cârlig. Doar că, în loc să ne îngrijoreze, faptul ne bucură. Avem impresia că am prins o râmă d-aia gustoasă, și nu observăm cârligul în care stăm agățați.

Ne-am lăsat vrăjiți prea repede, fără cugetare, de rețelele și instrumentele acestea gratuite, în spatele cărora stau companii al căror singur țel este profitul. Dincolo de vitrina atractivă sunt echipe de oameni bine pregătiți (maeștri ai psihologiei umane), plătite să ne manipuleze ca la carte, matematic: să ne țină din ce în ce mai mult timp în fața ecranului, să ne bage pe gât reclamele pentru distribuirea cărora companiile încasează sume importante, să ne smintească cu fake news și teorii ale conspirației de genul „pământului plat”, să ne adoarmă conștiința prin integrarea în absolutul „bulei” preferate. Click-ul tău, dolarul lui!

Mi-a rămas în minte expresia folosită (tot) de Harris – „suzeta digitală” – cu referire la gadgeturile cu care ne petrecem toată ziua. Îmi deschide sub ochii minții o imagine neplăcută, în care noi, ca niște bebeluși fără minte, suntem înfășați și alăptați de alții, trăind iluzia liberului arbitru, în timp ce „pescarii de oameni” ne țin în… undiță.

Algoritmii gândiți în laboratoarele social media ne vânează vulnerabilitățile – nu în grup, ci individual, din ușă-n ușă, sau din telefon în telefon – și duc pe nesimțite la schimbarea modului nostru de a gândi și a comportamentului nostru. Ne trezim afiliați unor curente de gândire despre care știm (aproape) totul din social media; ne batem din vorbe cu necunoscuți cu care nu avem nimic de împărțit; denigrăm religii, oameni de carieră, cărți de referință; defilăm pe podiumul virtual cu micile noastre realizări, care nu interesează pe nimeni. Pe scurt, devenim niște burice ale pământului, care se anatemizează și se excomunică reciproc.

Te-ai prins? Ne-au prins. Suntem programați, setați, amăgiți, trași pe sfoară sau chiar pe roată.

Facebook și rețelele-surori sunt cel mai tare instrument de manipulare în masă din istoria omenirii. O spun, repet, oamenii care au lucrat în sistem, care ne-au pus în mână fabulosul buton Like și care s-au trezit – unii mai sinceri – ei înșiși dependenți de propria creație, neștiind cum ar putea domestici monstrul pe care l-au zămislit.

Nu știu în ce măsură oamenii din The Social Dilemma reprezintă doar o bulă, un curent de gândire. Însă discuția merită atenția noastră, mai ales dacă ne știm călare pe Facebook (zic de rețeaua aceasta în sens generic; o poți pune pe cea preferată de tine în locul ei) de dimineață până dimineața. Iar dacă aș fi profesor, aș viziona documentarul și l-aș discuta împreună cu elevii.

P.S. Vei zice: „Bine, bine, dar nu mi-ai vârât textul ăsta sub nas chiar pe Facebook?” Ba da. Cinci secunde ca să decizi să dai click pe link, plus 3-4 minute ca să citești, scăzute din orele pe care social media ți le-a păpat azi, ar trebui să te ducă însă la întrebarea: „Ce și cât am câștigat?” Raportul dintre cantitate și calitate trebuie să fie în favoarea ta. Și-apoi, nu-i totuna să fii pește în plasa de pescuit a lui Petru sau a lui Zuckerberg.

11+
Distribuie
Articol semnat de
Florin Bică

Florin scrie cărți pentru copii, dar și poezii, eseuri, articole etc. Citește mai atent, dar mai puțin ca altădată. E cinefil, mai degrabă în direcția lui Kurosawa și a neorealismului italian, decât spre universul Marvel. Pe pământ, cerul lui sunt Adelaida și Mihnea, fiul lor. În cer, pământul lui e Dumnezeu.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

4 comentarii
Articol semnat de Florin Bică