ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Viktor E. Frankl despre succes

2+

Cum vorbești despre succes după ce ai vândut o carte în milioane de exemplare? Dar când titlul ei – În căutarea sensului vieții – arată mai degrabă disperarea, iar baza experimentală a fost adunată în lagărul de concentrare?

Izvorâtă din chinurile Holocaustului, faimoasa carte a lui Viktor Frankl vorbește, în prefața autorului la ediția din 1992, despre succes. Ajunsese la aproape 100 de ediții în limba engleză, plus încă 21 de ediții în alte limbi, iar autorul era asaltat de jurnaliștii care-și începeau interviurile interesați de evaluarea acestui succes. Declinându-și aportul la transformarea cărții într-un bestseller, mai ales că, ironic, voia să o publice sub anonimat, Frankl dezvăluie cheile popularității cărții și reia sfatul pe care l-a dat constant studenților lui:

„Nu țintiți spre succes, căci cu cât mai mult îl doriți și cu cât faceți din el un scop, cu atât mai mult îl veți rata. Căci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmărit; el trebuie să urmeze, și chiar numai așa se și întâmplă, ca un efect secundar neintenționat, din acea dedicare a omului față de o cauză mai mare decât el însuși, sau ca un produs secundar al dăruirii de sine către o altă persoană. Fericirea trebuie să vină de la sine – și faptul acesta este valabil și pentru succes: trebuie să îl lași să se producă tocmai nepurtându-i de grijă. Vreau să ascultați ce anume vă poruncește conștiința să faceți și să duceți la bun sfârșit lucrul acela, pe cât de bine vă stă în putință. Atunci veți apuca ziua când veți vedea că, pe termen lung – repet: pe termen lung! –, succesul vă va urma tocmai pentru că ați uitat să vă gândiți la el.”

Cartea poate fi cumpărată în limba română aici.

În limba engleză, în format electronic, o găsești aici.

2+
Distribuie
Articol semnat de
Christian Sălcianu

Cristi este un scorpion convertit, pasionat de Biblie. ESTJ, a făcut militărie în liceu, dar și-a luat gradele în teologie și litere. Pastor în Dublin, se califică în servant leadership la locul de muncă. Scrie, aleargă. O iubește pe Claudia. Și pe Iris.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Christian Sălcianu