ÎMPĂRĂȚIA ÎNTR-O SĂMÂNȚĂ

Zei făcuți de oameni

+14

„Închină-te mie!” Așa i-a zis Satana lui Isus Hristos în pustia ispitirii. Tupeul necuratului și refuzul categoric cu care a fost înfruntat ar trebui să ne deschidă ochii. Căci oamenii se închină la oameni. 

Un apelativ (Regele), o poreclă (Mondialu’), un nume de scenă (Madonna) ne par doar exagerări. Dar cămașa verde (Legiunea Arhanghelului Mihail) spune o poveste în care se pretinde că cerul coboară pe pământ. Nimic nou: de la faraonul Egiptului până la domnitorul nostru („cel mare și sfânt”), conducătorii au fost adorați ca fii ai divinității. Iar instituțiile lor ca prelungiri ale tronului ceresc.

Arhivele video arată cum întinderi nesfârșite de… oameni sorbeau cuvintele führer-ului Adolf. Nord coreeanul plânge isteric după liderul suprem. Americanul își ia arma ca să-l susțină pe președintele „ales al Cerului”. 

Am fi tentați să spunem că se întâmplă cu precădere în lumea politico-religioasă. Milioane de oameni stau cu sufletul la gură așteptând golul marcat de „idolul” lor (să zicem Messi). Alte stadioane cântă creațiile zeilor lor. Când Steve Jobs lansa iPhone parcă venea din altă lume, coborând din viitor. Iar când halatul alb vorbește, măsura propusă e lege pentru milioane de oameni. Lista poate continua: liderul militar ISIS, sponsorul în fața căruia se pleacă toți, șeful clanului care terorizează un oraș, ideologul care influențează generații.

Dar oare nu exagerez? Căci e doar un „jos pălăria” în fața unui maestru, aplauze la scenă deschisă pentru un talent excepțional. Sau pură propagandă pentru „fiul preaiubit al poporului”… 

Când oamenii se bat pentru adevărul idolului lor, când se dau și se iau vieți pentru asta, atunci e închinare. Indiferent dacă e cu votul sau cu banul. Dacă se face cruce sau se strigă „Allahu akbar”. 

În lumea religioasă lucrurile se întâmplă mai „natural”. Mai periculos! Cazul radical este acela al unui lider sectant care își ia adepții și îi duce în pustie (se întâmplă și în ortodoxie, și în alte religii). Varianta obișnuită este aceea a pelerinajului la locuri sfinte unde oameni vii primesc închinarea. Iar varianta care nu te costă e la televizor: pentru catolici și nu numai, când Papa de la Roma vorbește, vorbește Dumnezeu. 

Nu ne facem iluzii: toți știu că cei de mai sus — lideri, politicieni, vedete — sunt oameni, nu star-uri căzute din cer. De ce o fac? Pentru că individul acela e… un dumnezeu aproape. Pe care-l poți atinge. Îl vezi, îl auzi, îi împlinești voința. Trăiești experiența la prima mână. Pe când credința după Scriptură e pe nevăzute. Așteptarea este a unor lucruri nădăjduite. (Evrei 11:1)

Biblia avertizează că în vremurile sfârșitului oamenii se vor închina unor creații omenești (instituții) numite „fiare” (vezi Apocalipsa 13 și 17). 

Uimit de strălucirea îngerului care îi arăta viitorul („Apocalipsa” înseamnă descoperire), apostolul Ioan a avut o reacție instinctivă: „Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui…

Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” (Apocalipsa 19:10)

 

_____

Articolul va fi publicat și în revista Reperele credinței, într-o ediție dedicată subiectului închinării.

+14
Distribuie
Articol semnat de
Christian Sălcianu

Cristi este un scorpion convertit, pasionat de Biblie. ESTJ, a făcut militărie în liceu, dar și-a luat gradele în teologie și litere. Pastor în Dublin, se califică în servant leadership la locul de muncă. Scrie, aleargă. O iubește pe Claudia. Și pe Iris.

Vezi toate articolele
Ce părere ai?

Articol semnat de Christian Sălcianu